Cluj: Parc sărbătorit „în viteză”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de copii şi tineri au alergat, astăzi, în cadrul unui cros organizat de clubul Runners din Cluj-Napoca, în Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”, cu ocazia aniversării a 125 de ani de la înfiinţarea sa.

Evenimentul a început la ora 10.00 şi a durat circa o jumptate de oră, copiii şi adolescenţii înscrişi în concurs alergând mai multe ture în jurul complexului sportiv. La sfârşit, aceştia au fost premiaţi, în funcţie de timpul pe care l-au înregistrat.

Pe locul I la copii s-a clasat Bogdan Botezan, dintre fete, Mihaela Botezan clasându-se pe primul loc. Cel mai rapid băiat a fost Raul Botezan. Cu toate că au acelaşi nume, cei trei nu sunt membri aceleiaşi familii, au spus organizatorii, coincidenţa entuziasmând şi mai tare spiritele celor prezenţi. Câştigătorii au primit şi medalii, oferite de clubul de sport Gimmy.

Alergatul în grup, la a treia ediţie

Evenimentul a fost organizat de Runners Club, o asociaţie nou-înfiinţată, care îşi propune să promoveze alergatul. „În această dimineaţă am organizat cea de-a treia ediţie a alergărilor în grup, la care a participat circa 50 de persoane. Organizăm asemenea evenimente în fiecare sfârşit de săptămână”, ne-a spus Horaţiu Morar, fondatorul clubului Runners.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite