Cluj: Nouă ore întârziere pentru două avioane spre Italia şi Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două curse care trebuiau să plece sâmbătă dimineaţă de la Cluj-Napoca spre Treviso, Italia, respectiv Dusseldorf, Germania, vor decola cu o întârziere de peste nouă ore, din cauza unei defecţiuni tehnice, aproximativ o sută de pasageri aşteptând pe aeroport.

Două curse care trebuiau să plece sâmbătă dimineaţă de la Cluj-Napoca spre Treviso, Italia, respectiv Dusseldorf, Germania, vor decola cu o întârziere de peste nouă ore, din cauza unei defecţiuni tehnice, aproximativ o sută de pasageri aşteptând pe aeroport.

Printre aceştia se numără şi familia David, care locuieşte în apropiere de Dusseldorf şi care urmează să se întoarcă acasă după ce şi-au petrecut concediul la rude în Alba Iulia. „Ne întoarcem acasă. Am venit în concediu la rude. Am rezervat acum două luni biletul, e biletul direct. Am zburat de foarte multe ori cu Wizzair, dar din Germania nu s-a întâmplat niciodată să avem probleme de acest gen, au fost de fiecare dată punctuali. Încoace nu au fost probleme, numai de aici încolo, şi nu ştim de ce, care e situaţia”, spune Monica David, care aştepta, alături de părinţii ei în cafeneaua aeroportului, de azi dimineaţă.

Alături de ei, neamţul Joerg Pliestermann, spune că ceea ce li se întâmplă e inacceptabil. „Nu e normal să stai atât de multe ore. E ultima dată când merg cu ei. Am mai fost o dată, tot aşa, în România, în urmă cu o lună, dar şi atunci am aşteptat 25 de ore pentru că au avut ceva defecţiuni la avion. Prima dată ne-au zis că plecăm la două jumate, apoi la patru jumate, apoi la şase jumate, şi aşa s-a făcut că a trebuit să stăm până a doua zi. Ni s-a făcut rezervare la hotel. Iniţiativa nu a fost însă a lor. În a doua zi au zis să fim la 4 jumate la aeroport, ne-am trezit să fim aici, dar avionul a fost anunţat apoi pentru 12.30. Apoi am plecat la 13.30”.

image

Foto: Familia David, alături de Joerg Pliestermann (dreapta)

Avionul spre Dusseldorf, anunţat pentru ora 20

Două curse ale companiei aeriene Wizz Air, care trebuiau să plece sâmbătă dimineaţă de la Cluj-Napoca spre Treviso, Italia, respectiv Dusseldorf, Germania, vor decola cu o întârziere de peste nouă ore, din cauza unei defecţiuni tehnice, aproximativ o sută de pasageri aşteptând pe aeroport.

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca au declarat, sâmbătă corespondentului că avionul spre Treviso trebuia să plece sâmbătă dimineaţă, la ora 06.00, însă va decola la ora 15.30, iar cursa spre Dusseldorf care era programată să plece la ora 10.30, va decola abia la ora 20.00.

"Este o problemă cu cursa Wizz Air spre Treviso, Italia, care trebuia să plece la ora 06.00, dar se estimează că va pleca la ora 15.30. Întârzierea nu s-a produs din cauza aeroportului, ci a companiei. Aeronava care trebuia să ducă pasagerii la Treviso nu a ajuns la Cluj-Napoca de la Roma vineri seară, la ora 23.00, astfel că zborul programat pentru sâmbătă, la ora 06.00 a fost amânat. De asemenea, şi cursa spre Dusseldorf, tot a companiei Wizz Air, care trebuia să plece la ora 10.30, va decola abia la ora 20.00", au precizat oficialii aeroportului clujean, citaţi de Mediafax.

Oamenii vor primi apă şi sandvişuri

Reprezentanţii companiei Wizz Air au delclarat, la rândul lor că este vorba despre o problemă tehnică la avionul care trebuia să ajungă vineri seară, de la Roma la Cluj-Napoca şi care urma să transporte, sâmbătă dimineaţă, pasagerii spre Treviso şi apoi spre Dusseldorf.

"Cursa de la Roma spre Cluj-Napoca nu a mai plecat din motive tehnice. Aeronava s-a stricat şi trebuie reparată. Este o cursă aeriană în lanţ. Avionul care venea de la Roma la Cluj-Napoca trebuia să transporte pasagerii la Treviso la ora 06.00, de acolo să preia pasagerii şi să-i aducă la Cluj, după care trebuia să plece spre Dusseldorf la ora 10.30. Toate aceste zboruri au fost afectate", a spus un reprezentant al companiei.

Potrivit acestuia, cei aproximativ o sută de pasageri care aşteaptă în incinta Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca au primit şi vor primi din partea Wizz Air sandvişuri şi apă.

"Pasagerii care sunt din Cluj-Napoca au plecat acasă, urmând să revină, iar ceilalţi au primit apă şi sandvişuri din partea companiei şi vor primi pe tot parcursul zilei", a menţionat reprezentantul Wizz Air.

De ce întârzie avioanele?

Într-un interviu acordat pentru Adevărul, directorul Aeroportului Internaţional din Cluj-Napoca a explica cum funcţionează programarea curselor şi care este motivul principal al întârzierilor. „Ceea ce puţini ştiu şi prea puţini înţeleg e faptul primul scop al companiilor aeriene, în cazul unei defecţiuni şi implicit a unei întârzieri, nu este de a recupera pasagerii întârziaţi, ci de a reface rotaţia aeronavelor, care e foarte bine definită. O companie, doar când vrea să introducă o nouă destinaţie, o face cu un an înainte”, a declarat Ciceo.

Potrivit directorului, dacă pasagerii au rămas pe un aeroport, prima grijă a companiei nu este să le rezolve acestora un avion. „Companiile ies mai bine dacă plătesc 48 de ore cazare şi masă. Principala problemă pe care ei trebuie să o rezolve este rotaţia normală, pentru a nu deregla toată compania. Companiile nu spun asta pasagerilor, care probabil că nu ar înţelege tot mecanismul”, a mai declarat Ciceo, care a adăugat că potrivit legislaţiei internaţionale ceea ce se întâmplă cu pasagerul după ce îşi face boardingul, e responsbilitatea companiei.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite