Cluj: Mastere pe webcam şi messenger pe banii Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii vor folosi webcamul în cadrul masterului
Studenţii vor folosi webcamul în cadrul masterului

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca a lansat un proiect al unei reţele de masterate online, care se adresează unui grup ţintă de 600 de absolvenţi şi are rolul de a dezvolta capacităţi de furnizare a competenţelor şi competitivităţii pentru piaţa muncii.

Potrivit preşedintelui USAMV, Liviu Mărghitaş, proiectul este co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi are o valoare de 8,8 milioane de lei.

"USAMV a lansat proiectul «Reţea de colaborare universitară online în scopul dezvoltării capacităţii de a furniza competenţe şi competitivitate pentru piaţa muncii», co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea totală a proiectului este de 8,8 milioane de lei şi se adresează unui grup ţintă de 600 absolvenţi. În cadrul proiectului vor fi organizate patru masterate, care vor avea cursuri online, interactive, în cadrul cărora se vor utiliza web-cam-uri şi messenger", a spus Mărghitaş.

Potrivit acestuia, cursurile de masterat vor începe în octombrie 2011.

Preşedintele USAMV Cluj-Napoca a explicat că, la ora actuală, piaţa muncii în agricultură nu este una foarte stabilă, astfel încât universităţile sunt obligate să introducă în masteratele pe care le organizează "competenţe pe care le solicită piaţa forţei de muncă".

"Vrem ca aceste masterate să nu se mai dezvolte numai după cerinţe academice, ci şi după cerinţele impuse de piaţa muncii. Studiile se vor axa pe o calificare cât mai practică a participanţilor în funcţie de cerinţele pieţei. Proiectul se va derula de universităţile de ştiinţe agricole din Cluj, Iaşi, Timişoara şi Bucureşti", a precizat Mărghitaş.

USAMV Cluj-Napoca are în prezent 502 masteranzi la 25 de masterate.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite