Cluj: Expoziţie de vacanţe cu reduceri şi bonusuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgul de turism organizat în acest weekend la Expo Transilvania îi aşteaptă pe vizitatori cu 50 de standuri unde îşi prezintă oferta mai multe agenţii de turism,  transportatori aerieni, pensiuni, spa-uri.

Clujenii care vor să se asigure că vor avea o vacanţă de vară reuşită pot să-şi facă documentarea de pe acum, cu o simplă vizită  (între orele 10.00-19.00) la Târgul de Vacanţe ce se desfăşoară până duminică la Expo Transilvania. Pe lângă agenţiile de turism care-au pregătit oferte speciale pentru eveniment, la târg participă asociaţii – cum este cea a meşterilor populari clujeni sau Asociaţia Naţională de Turism Rurual, Ecologic şi Cultural; oficii de turism ce promovează o ţară, o zonă sau un oraş – oficiul de turism din Ungaria, zona Piemonte din Italia sau Mărişel din Cluj, oraşele Iaşi, Oradea, Cluj; hoteluri - Apollo din Sângeorgiu de Mureş, Divinus din Debrecen sau Silver din Hajduszoboszlo; pensiuni şi chiar transportatori aerieni (Wizzair, Lufthansa).

Majoritatea expozanţilor au pregătit oferte speciale. Popasului Iancului, de exemplu, care are cel mai colorat stand din târg, împodobit cu covoare tradiţionale din zona Mărişelului, frumos aranjate pe un pat de zestre, oferă, la un pachet de 10 persoane, încă un loc gratuit plus bonusuri de genul o plimbare cu sania iarna sau cu căruţa vara. În plus, copii sub 6 ani beneficiază de gratuitate, iar sala de conferinţe poate fi folosită, de asemenea, fără costuri suplimentare. „Trebuie să facem asemenea oferte, pentru că dacă nu nu supravieţuim. Anul trecut gradul de ocupare a fost de 80%; sper ca anul acesta să fie măcar la fel“, spune administratorul pensiunii, Victoria Pleşa, care a repezentat la târg şi oferta Cabanei Moţilor din Mărişel.

Chiar dacă e criză – sau poate tocmai de-asta – în domeniul turismului apar oferte noi. Astfel, vara aceasta se inaugurează, la 15 km de Cluj, în Sălicea, o tabără de zi pentru copiii între 3 şi 13 ani cu două programe distincte – vacanţa la fermă şi aventură zi de zi (copii sunt luaţi din oraş la ora 8.00 şi aduşi înapoi la ora 18.00).


Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite