Cluj: Emil Boc pus în vitrină la Librăria Universităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portretul premierului Emil Boc este expus pe post de agăţătoare în vitrina Galeriei de Artă de la Librăria Diverta, pentru expoziţia de portrete cu personalităţi clujene a pictorului Dănilă Incze.

„Îmi place fizionomia lui şi am încredere în el“. Acesta este motivul pentru care pictorul Dănilă Incze a decis să includă portretul premierului Emil Boc în expoziţia dedicată unor personaje cunocute ale urbei şi inaugurată săptămâna trecută la Galeria de Artă a Librăriei Diverta din Piaţa Unirii (fosta Librărie a Universităţii). De altfel, portretul n-a fost realizat special pentru această ocazie, fiind expus şi în toamna lui 2009 la Alba Iulia. Poate de-asta Boc pare să aibă mai multă culoare în obraz. „La prima vedere nu pare el. E mai frumos în tablou, dar tot nu l-aş cumpăra. Poate dacă mi-ar fi frate... Nu-l vedem destul la televizor?! “, a spus unul dintre trecători, Ioan Dosan, după ce a văzut portretul din vitrină.

În expoziţia lui Dănilă Incze sunt 25 de portrete ale mai multor personalităţi din municipiu, între care rectorul Universităţii de Artă şi Design Ioan Zbârciu, pictorul Alexandru Cristea, istoricul şi criticul literar Mircea Popa, scriitorul Alexandru Vlad etc., Emil Boc fiind singurul politician cu tablou. Portretele nu au preţ, pentru că expoziţia nu e cu vânzare. Oricum, în aceste vremuri ,puţini sunt cei care ar da bani ca să-şi agaţe de perete chipul  premierului. „Nu-mi plac portretele în general, dar dacă tot mi-aş lua unul, ar fi cineva relevant“, spune Eliza Barbur, profesoară, care deşi citea o carte la una din mesele din Galerie, nu a observat portretul premierului. „Asta este partea bună, că expoziţia e discretă. Tablourile nu-ţi sar în ochi. Dacă te interesează le observi, dacă nu, nu“, spune ea.

Pictorul Dănilă Incze a absolvit în 1974 Liceul de Arte Plastice din Cluj, iar din 1988 s-a stabilit împreună cu familia în Germania. Pare un personaj pitoresc: spune că a stat şapte ani într-o căsuţă de lemn în Insulele Maldive, unde a crescut banane biologice (într-un an, povesteşte el, a avut o producţie de 2 tone de banane) şi că a călătorit în America, India, Japonia, Australia, Mauriţius, Belgia, Olanda, Franţa, Italia, Austria şi Ungaria. Expoziţii a organizat în Portugalia, Ungaria şi acum România, făcând nu doar portrete ci şi peisaje. Expoziţia de la Libărira Diverta poate fi vizitată până pe data de 31 martie.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite