Cluj: Doi martori-asistenţi audiaţi în cazul jafului de la BT afirmă că nu au fost la recoltarea probelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane audiate în cazul jafului din februarie 2009 de la o sucursală a Băncii Transilvania din Cluj-Napoca au declarat, la termenul de marţi, de la Tribunalul Cluj, că nu au participat la recoltarea probelor din bancă, deşi sunt trecute în procesul-verbal al poliţiştilor ca martori-asistenţi.

La Tribunalul Cluj a avut loc, marţi, un nou termen în dosarul în care Andrei Hosu şi Bogdan Baciu sunt judecaţi pentru atacul asupra unei filiale a Băncii Transilvania din Cluj-Napoca. La acest termen au fost audiate patru persoane, trei angajaţi ai băncii şi un martor care locuieşte în apropierea sediului unde a avut loc jaful. Vlad Hosu, avocatul celor doi tineri, a spus că mărturiile depuse marţi sunt favorabile clienţilor săi.

"Doi martori-asistenţi, angajaţi ai băncii, au spus că au fost chemaţi a doua zi de poliţişti să semneze pentru procesul-verbal privind recoltarea probelor, deci nu au fost de faţă la recoltare, iar o altă martoră, angajată a băncii, spune că mai multe persoane au intrat în locul unde a avut loc jaful şi, în opinia noastră, puteau contamina probele", a afirmat el.

Tot marţi, judecătorii au luat în discuţie prelungirea arestării preventive în cazul celor doi tineri, urmând să se pronunţe asupra acestui fapt. Următorul termen în acest dosar a fost stabilit pentru 5 octombrie.

Dan Andrei Hosu şi Bogdan Baciu sunt judecaţi pentru jaful petrecut în 13 februarie 2009, la o filială a Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur. Atunci, hoţii au furat echivalentul în lei a aproape 70.000 de euro. Două persoane înarmate, care purtau cagule, au intrat în bancă, l-au lovit pe paznic cu un pistol, iar pe o casieră cu pumnii şi picioarele. Banii au fost furaţi din casierie, anchetatorii constatând că nu s-a tras niciun foc de armă.

Cei doi tineri au fost prinşi, în 19 ianuarie, în urma unor percheziţii făcute de echipaje ale Poliţiei Judeţene Cluj şi ale Direcţiei de Operaţiuni Speciale ale Poliţiei. Cei doi suspecţi, Bogdan Baciu şi Dan Andrei Hosu, au fost reţinuţi, în aceeaşi zi, pentru 24 de ore.

În 20 ianuarie, cei doi au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile şi au făcut recurs, acesta fiind însă respins.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite