Cluj: „Dacă ai încredere în oameni, ajungi pe drumuri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Păgubitul Ioan Blaga a susţinut, supărat: „Cazul meu ar trebui să fie învăţătură de minte pentru toată lumea!“.
Păgubitul Ioan Blaga a susţinut, supărat: „Cazul meu ar trebui să fie învăţătură de minte pentru toată lumea!“.

Un bărbat a fost înşelat cu 7.000 de euro de cel mai bun prieten al său. Nicio măsură nu s-a luat la un an după ce inginerul Ioan Blaga a depus plângere penală împotriva lui Ioan Şandor, fost poliţist. Blaga a avut încredere să treacă un apartament pe numele prietenului său.

Ioan Blaga (58 de ani), de profesie designer, din Cluj-Napoca, a ajuns în pragul disperării după ce, timp de un an, a sperat că va reuşi, cu ajutorul oamenilor legii, să-şi recupereze banii pe care, spune el, îi datorează fostul poliţist Ioan Şandor.

Afaceri necurate pentru un împrumut bancar

În urmă cu opt ani, Ioan Blaga şi Ioan Şandor, care erau la acea vreme prieteni, au căzut de acord să contracteze împreună un împrumut bancar în valoare de 10.000 de dolari. „Nu puteam lua eu un împrumut aşa de mare, pentru că salariul meu trecut în cartea de muncă nu-mi permitea acest lucru", explică Blaga. Soluţia găsită a fost să contracteze Şandor un credit de 10.000 de dolari. Pentru că banii trebuiau justificaţi la bancă, cei doi prieteni au făcut un contract fictiv de vânzare-cumpărare. Astfel, Blaga şi-a vândut fictiv locuinţa lui Şandor, iar acesta din urmă a susţinut în faţa ofiţerilor de credite ai băncii că are nevoie de cei 10.000 de dolari pentru această tranzacţie.   

Odată tranzacţia făcută, Ioan Blaga a continuat să locuiască în apartamentul său, cei 10.000 de dolari au fost împărţiţi de cei doi, iar ratele le-au plătit conform graficului.

Ţeapă de 7.000 de euro

Problemele au început în urmă cu un an, când Blaga a hotărât să vândă apartamentul. „Apartamentul fiind trecut pe numele lui, a căzut de acord, însă mi-a cerut împrumut 5.000 de euro ", spune Blaga. Acesta a refuzat cererea prietenului său, motivând că nu-şi permite să dea împrumut.

„Banii au intrat în contul al cărui titular era el. Când a venit să-mi aducă banii pe apartament, mi-a dat cu 7.000 de euro mai puţin. Pe urmă, am aflat că el mai luase ceva împrumut şi a folosit apartamentul meu ca garanţie", se plânge Ioan Blaga. Cu toate că Şandor i-a promis păgubitului de nenumărate ori că-i returnează datoria, Blaga nu a primit niciun ban până în prezent. Drept urmare, bărbatul a depus anul trecut plângere penală pe numele prietenului său.

„Îl vom sili să returneze datoria"

Dosarul a ajuns la Poliţie, dar de un an de zile, Ioan Blaga spune că nu s-a întâmplat nimic cu el. „Ultima oară când l-am contactat pe Şandor, a spus că va plăti doar dacă-l va forţa instanţa. Noroc că a recunoscut în declaraţii că este dator cu această sumă. Altfel, păgubitul nu ar fi avut nicio şansă să recupereze banii", arată Raul Calotescu, poliţistul care se ocupă de caz.

Contactat telefonic, Ioan Şandor a refuzat să comenteze în vreun fel acuzaţiile care i se aduc.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite