Cluj: Cea mai fericită dintre familii: două orfane şi un congolez
0
Viaţa la casa de copii, unde dragostea se dă cu porţia, iar lupta cu greutăţile îi doboară pe cei care nu sunt foarte puternici, a făcut-o pe Maria Biro să viseze la un singur lucru: o familie. Femeia a reuşit să-şi întemeieze propria familie prin două adopţii. De mai bine de patru ani, a adoptat-o pe Sara, o fetiţă care a fost abandonată la naştere. Apoi, Maria şi Sara au decis să-l "adopte" pe Richard, un congolez de 3
„Anii petrecuţi la Casa de Copii din Gherla m-au înrăit. Şcoala devenise o povară. Purtam un stigmat dureros, pentru care am fost respinsă mereu, cu toate că nu aveam nicio vină: acela de a fi copilul nimănui“, mărturiseşte femeia.
„Adoptată“ la 20 de ani
După primele opt clase, Maria a ajuns la Cluj-Napoca, pentru a urma un liceu. „Am fost admisă, dar după câteva luni, am abandonat şcoala. Pur şi simplu, nu am fost în stare să mă adun. Încrederea în mine însămi a fost distrusă ani la rândul“, îşi aminteşte femeia. După ce a părăsit Clujul, a încercat să-şi facă un rost în viaţă mai aproape de casă, la Gherla, dar încercările sale s-au dovedit a fi lipsite de sorţi de izbândă. „Viaţa m-a readus la Cluj. Sora mea, mai mică cu patru ani decât mine, care a crescut la rândul ei în aceeaşi casă de copii la care am fost şi eu, a venit la Cluj. A fost luată în grijă de o familie de americani, misionari neoprotestanţi“, continuă Maria Biro.
La 20 de ani, femeia s-a întors la Cluj-Napoca, pentru a fi mai aproape de sora sa şi pentru a încerca să recupereze anii pierduţi de şcoală. „Am ajuns în căminul acelei familii de misionari, unde stătea şi sora mea. Abia atunci am simţit că aparţin şi eu cuiva. Oamenii aceia m-au acceptat aşa cum am fost, m-au tratat ca şi cum aş fi fost copilul lor“, spune Maria.
Din anul 1998, Maria s-a angajat la Fundaţia „Ajutorul Familiei“. „Făceam de toate acolo. Am fost şi femeie de serviciu, şi merceolog“, spune, zâmbind, femeia. A rămas la fundaţie până în 2001, când a simţit că vrea mai mult. „Chiar dacă nu am reuşit să-mi termin liceul, mi-am dat seama că sunt pregătită să fac un nou pas în viaţă. M-am înscris la un curs şi, după absolvire, am devenit coafeză“, se mândreşte Maria. Anul trecut, a devenit persoană fizică autorizată şi şi-a deschis propria frizerie.
„Am ştiut că Sara va fi copilul meu!“
Sara a venit pe lume în 2001. „Era iarnă. În cadrul fundaţiei, funcţiona şi o casă de tip familial. Sara a fost părăsită imediat după naştere. Din primul moment, am ştiut că acel copil va fi al meu“, mărturiseşte Maria Biro. Alegerea femeii a fost simplă: privirea Sarei a cucerit-o din primele clipe. „Avea câteva luni doar. Ţin minte că o legănam. A fost un moment în care Sara m-a privit câteva minute-n şir, cu cei mai frumoşi ochi din câţi am văzut. Atunci am realizat că viaţa mea se va lega de viaţa acestui copil“, adaugă femeia.
Maria a început s-o ia acasă pe Sara în weekend-uri. „Fetiţa creştea, mă temeam să-mi asum întreaga responsabilitate pentru viaţa ei. Aşa au trecut primii patru ani. Pe urmă, am luat cea mai radicală hotărâre din viaţă: să o adopt“, explică ea.
Citiţi mâine în „Adevărul“ cum Sara şi mama ei au ajuns sa „adopte“ un congolez.
Se încarcă comentariile...
