Cluj: Arabela Găldău este „centru de plasament” pentru maidanezi

Tânăra, care locuieşte în Cluj de trei ani, de când a intrat la facultate, a găzduit până acum aproape 20 de câini comunitari oferiţi spre adopţie de diverite organizaţii de protecţie a animalelor.

În apartamentul din Gheorgheni în care stă cu chirie Arabela e linişte: are un singur pui de maidanez în plasament, pe care propriile sale animale - bichonul Izabela şi motanul Garu -l-au primit fără prea multe proteste. Nici nu prea ai cum să-i rezişti: practic, e un bulgăre de blană care are tot timpul chef de joacă. Nu la fel de linişte a fost, însă, în casa ei când avea „în gazdă” 10 pui simultan. „Am intrat în povestea asta în urmă cu câteva luni şi de-atunci am avut în plasament cam 20 de pui cărora le-am găsit rând pe rând stăpân”, povesteşte Arabela (în caz că vă întrebaţi: tatăl său i-a pus acest nume după personajul principal din filmul său preferat, serialul cehoslovac „Arabela” difuzat în anii ’80 -n.r.).

Totul a început cu un pui
În vara anului trecut Arabela a răspuns, pe facebook, unui anunţ prin care cineva căuta gazare pentru un metis de rottweiler ce împlinise de curând două luni. Întâmplarea face că fata care lansase anunţul, Monica, le cunoştea pe voluntarele de la „Arca lui Noe”, ce se ocupă de sterilizarea şi plasarea animalelor abandonate din Cluj. Aşa a ajuns Arabela voluntar - pe lângă câinii pe care-i ia „în plasament”, ea ajută la găsirea şi sterilizarea maidanezilor, le face rost de mîncare şi caută persoane dispuse să-i adopte.
În urmă cu două săptămâni, de exemplu, a făcut o chetă printre colegi (este studentă în anul III la Jurnalistică şi în anul II la Psihologie), pentru asociaţia „Trei fraţi pătaţi” din Turda, care a rămas fără provizii după ce pazinicii ce trebuiau să păzească adăpostul au furat, la sfârşitul lui februarie, mâncarea animalelor. „Cu banii adunaţi de la colegi am cumpărat 70 de kg de mâncare pe care am dus-o în weekend la Turda. Atunci l-am luat pe Ursuleţ”, spune ea, alintându-l pe ghemotocul de blană care doarme la picioarele ei.

VEZI AICI O GALERIE FOTO DIN APARTAMENTUL ARABELEI

Negocieri off şi online
Tot săptămâna trecută a fost la un second hand din Floreşti care a donat câţiva saci de haine „ce le prind foarte bine câinilor pe vremea asta”, s-a întâlnit cu directorul de la Oncos, de unde vor lua hrană gratuită şi a trimis mailuri tuturor magazinelor de animale din oraş, pentru un posibil parteneriat.
Pentru „plasare”, Arabela a pus la punct o adevărată strategie: în afara anunţurilor de pe facebook sau de pe mesenger (unde tot timpul are poza unui alt câine oferit spre adopţie), ea organizează, când e cazul, adevărate vizionări acasă la ea. „Aşa am făcut când un prieten din Arad, student la drept, a adus de la centrul de ecarisaj de-acolo trei pui de metis de boldog. Au venit la vizionare cam 15 persoane”, spune ea.
De ce face toate astea? În afară de faptul că iubeşte animalele, Arabela mărturiseşte că nimic nu se compară cu sentimentul pe care-l trăieşte ori de câte ori primeşte mesaje şi fotografii de la cei care au adoptat câini. Ce aşteaptă în schimb? Arabela răspunde fără să ezite: „să văd mutrele fericite ale câinilor e cea mai mare răsplată pe care-aş putea s-o primesc”.

Profil
Născută: 11 aprilie 1989, Cugir, Alba
Studii: anul III Jurnalistică şi anul II Psihologie
Familie: singură la părinţi

Întrebări şi răspunsuri:
Ce notă ai da organizaţiilor de voluntari din România?
A.G.: De la 1 la 10 le-aş da nota 8. Voluntariatul e un cuţit cu două tăişuri. Dacă sunt lipsuri nu e vina voluntarilor că lucrurile nu se rezolvă aşa cum ar trebui să se rezolve. Fiecare mai are câte un job, pentru că este greu, fără un venit stabil, să ai grijă aşa cum ai vrea de un animal părăsit.

Dar cum ai nota aplecarea către voluntariat a românilor în general?
A.G.: Din păcate nu le-aş putea da o notă de trecere. Când am făcut cheta pentru „Trei fraţi pătaţi” am primit mailuri în care eram întrebată de ce câini şi nu copii. În acelaşi timp au fost colegi care-au venit să-mi spună „nu pot să dau decât 10 lei, e în ordine?”. Dacă vine din inimă, orice ajutor e binevenit. Dacă nu vrei să ajuţi, ce rost are să cauţi nod în papură?

Ce-i place:
Arabela adoră să stea pe net. N-ar putea trăi fără calculator şi telefon mobil - deşi câinii îi pun des la încercare dependenţa, rozând cam tot ceea ce înseamnă cablu în casă. Îi place să citească (ultima carte pe care-a terminat-o a fost una de eseuri scrisă de Ernesto Sabato) şi să facă lucrări de cercetare.
Ce nu-i place:
Nu-i place minciuna şi oamenii ignoranţi şi evită pe cât posibil călătoriile şi mutatul dintr-un loc în altul. „Nu ştiu de ce nu-miplace să călătoresc. Poate pentru că mă leg prea tare de un anume loc, odată ce mă obişnuiesc cu el, şi nu mai vreau să renunţ la confortul pe care mi-l oferă”, spune ea.