Cluj: Unul din cei mai influenţi oameni de cultură din lume, premiat la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criticul de artă de talie internaţională, Catherine Millet, autoarea romanului "Viaţa sexuală a Catherinei M.", a primit, azi, de la ora 10.00, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca.

Senatul Universităţii a fost motivat să-i ofere distincţia datorită contribuţiei la promovarea artei contemporane franceze şi internaţionale prin cărţi, publicaţii şi evenimente de artă realizate de aceasta. Catherine s-a arătat copleşită de moment, mărturisind că se află pentru prima dată într-o universitate.

„Nu am fost niciodată într-o universitate”

„Sunt extrem de emoţionată, mai ales pentru că eu nu am fost niciodată într-o universitate, sunt autodidact şi îmi asum acest fapt şi de aceea am anumite complexe. Sunt mai puţin complexată acum că m-aţi primit în mijlocul dumneavoastră”, a declarat, imediat după ce a primit distincţia Catherine Millet.

Ea a precizat că se află pentru a doua oară la Cluj-Napoca, mărturisind clujenilor prezenţi în cadrul evenimentului că a consemnat câteva din experienţele ei din oraşul de pe Someş în cea mai recentă carte a ei.

„Când am ajuns la Cluj, noaptea, ţin minte că am văzut o căruţă condusă de un personaj cu o căciulă cu blană şi mi-am zis că vin să vorbesc de artă contemporană aici, săraca de mine. Apoi am venit în această sală, unde timp de două ore am vorbit unui public numeros, extraordinar", a afirmat Millet.

Dezbateri despre artă şi politică

Millet este prezentă la Cluj-Napoca până sâmbătă. Ea va participa azi, de la ora 16.00, la Casa Matei şi la o masă rotundă despre "Arta contemporană şi relaţiile sale cu sistemele de putere : societate, stat, instituţii private".

La masa rotundă vor mai participa Dan-Eugen Raţiu (România) şi Kevin Mulcahy (SUA). Critic de artă de renume internaţional, ea este în special cunoscută ca fondatoare a revistei Art Pres, una din cele mai cunoscute publicaţii de gen din lume, dar este şi autoare a numeroase lucrări pe tema artei.

Autoarea unei cărţi controversate

Ca publicist, ea a cunoscut succesul în 2001 prin cartea autobiografică, "Viaţa sexuală a Catherinei M.", un adevărat success literar, dar scriere care a stârnit şi numeroase controverse în Franţa. Cartea s-a bucurat de nu mai puţin de 47 de traduceri şi s-a vândut în peste două milioane şi jumătate de exemplare.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite