Ciprian Borsan a conectat peste 11.000 de clujeni pe net

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul a creat pagina „I love Cluj”, pe Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume. Aici, clujeni din toată lumea „se întâlnesc” la o şuetă despre oraşul  de care s-au îndrăgostit.

Ciprian Borsan a terminat secţia de marketing a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca anul trecut şi, spune el, mereu şi-a dorit să ajute la crearea şi dezvoltarea unei identităţi solide a Clujului, oraş de care s-a îndrăgostit încă de la 18 ani, când a venit să studieze aici tocmai din judeţul Galaţi.

„Îmi plăcea mult oraşul“

În timpul facultăţii a fost preşedintele Asociaţiei Studenţilor Secţiei de Marketing (ASM) şi membru în alte organizaţii studenţeşti. A absolvit în 2008, iar în aprilie 2009, a pus bazele proiectului online „Evenimente în Cluj-Napoca”, un site care conţine informaţii despre ceea ce se întâmplă zilnic, în oraş.
„Mie îmi plăcea mult oraşul. Iniţial, am început prin lansarea blogului <<Evenimente în Cluj-Napoca>>, unde clujenii pot găsi evenimentele care se desfăşoară în oraş.

Apoi, am vrut să dezvoltăm o comunitate şi ne-am gândit la Facebook (el şi un prieten de-al său, Andrei Mutu, n.r.), ţinând cont că în această reţea se află tot mai mulţi români”, ne-a povestit Ciprian.

Astfel, a luat naştere grupul „I love Cluj”, realizat pe internet în 22 ianuarie anul curent. Pagina numără în prezent peste 11.000 de clujeni sau utilizatori care au ceva în comun cu acest oraş.

„Împreună cu toţi membri vom continua să promovăm şi să declanşăm tot mai multe lucruri pozitive din Cluj-Napoca, să întărim identitatea acestui oraş şi să ne demonstrăm ataşamentul moral faţă de el, oraşul care ne-a rămas în suflete”, a spus Ciprian, adăugând că îşi doreşte să se axeze pe zona culturală. „Cluj-Napoca este un oraş cu un spirit aparte, o istorie fascinantă şi locuri deosebite”, a completat el.

A ales Clujul pentru cultura sa

Ciprian s-a născut în localitatea Lieşti, din judeţul Galaţi în anul 1985. A urmat cursurile primare şi gimnaziale la Şcoala nr. 2 din aceeaşi localitate, iar liceul la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” din Tecuci. A ales să vină la Cluj-Napoca pentru a începe cursurile universitare în domeniul economiei datorită prestigiului universităţii „Babeş-Bolyai”, fiind convins că acest oraş poartă amprenta culturii occidentale datorită apropierii de graniţa de vest a ţării.

Tânărul este pasionat de călătorii, marketing, astronomie şi pescuit. El intenţionează ca într-o zi să înfiinţeze o fundaţie dedicată luptei împotriva cancerului, care să poarte numele mamei lui, victimă a acestei boli. În prezent, lucrează la o companie specializată în consultanţă privind fondurile europene.

Ce-i place
Atunci când vine vorba de lucruri frumoase despre Cluj-Napoca, Ciprian mereu se gândeşte la istoria şi cultura acestuia. Îi mai plac, însă, şi locurile ori oamenii prezenţi aici.

 Ce nu-i place
„Nu îmi place faptul că oraşul nu are o strategie de dezvoltare turistică şi nu îmi plac construcţiile realizate haotic şi praful existent pe străzile oraşului”, ne-a spus Ciprian.

Profil
Născut în 18 septembrie 1985, la Lieşti, judeţul Galaţi
Studii: Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, UBB
Profesie: economist
Stare civilă: necăsătorit

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite