Cinema în aer liber în Piaţa Unirii din Cluj. Vezi ce filme vor rula

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cinema în aer liber în Piaţa Unirii din Cluj
Cinema în aer liber în Piaţa Unirii din Cluj

În perioada 7-12 august, în fiecare seară, începând cu ora 21.30, Asociaţia Culturală Metropolis invită publicul clujean în Piaţa Unirii, la proiecţii de film în aer liber. Filmele selectate împacă toate gusturile, atât pe ale cinefililor, cât şi pe ale amatorilor de distracţie şi relaxare în aer liber. Printre acestea se numără şi două avanpremiere naţionale.

Caravana Metropolis aduce în România un concept popular peste hotare, "Cinema în aer liber", împreună cu cel mai mare ecran gonflabil din România, de 120 m², şi un proiector de 17.000 de lumeni.

Program:
1. Tatăl Fantomă - marţi, 21.30 (regia Lucian Georgescu - România, 2011), cu Marcel Iureş, Mihaela Sîrbu. După un scenariu al lui Barry Gifford, autorul lui Wild at Heart şi Lost Highway (r. David Lynch). În competiţia Festivalului de Film de la Montreal.
2. Izvorul Femeilor - miercuri, 21.30 (regia Radu Mihăileanu - Belgia, Italia, Franţa 2011), cu Leïla Bekhti - câştigătoare a premiului Cesar şi a Étoile d'Or în 2011, cunoscută pentru rolurile din Paris, Je t'aime şi Un prophet --, Hafsia Herzi. În competiţie oficială la Cannes 2011, nominalizat la Premiile César 2012.
3. Loverboy - joi, 21.:30 (regia Cătălin Mitulescu - România, 2011), cu Ada Condeescu, George Piştereanu, Ion Besoiu, Clara Vodă. Premiera oficială la Cannes 2011, câştigător al premiilor The Heart of Sarajevo pentru cea mai bună actriţă Ada Condeescu, Golden Goddess la Prishtina IFF 2011, pentru cel mai bun actor şi cel mai bun film.
4. Perfect Sense  - vineri, 21.30 (regia David Mackenzie - UK, Suedia, 2011), cu Ewan McGregor - câştigător a 4 premii Empire Awards, UK şi a 2 premii BAFTA Scotland, cunoscut pentru rolurile din Trainspotting, Big Fish, Eva Green, cunoscută pentru The Dreamers, Casino Royale, Kingdom of Heaven. În selecţie oficială la Sundance 2011, nominalizat la premiile BAFTA Scoţia
5. Xingu - În inima Amazonului - Avanpremieră naţională - sâmbătă, 21.30 (regia Cao Hamburger - Brazilia, 2012), cu João Miguel, Felipe Camargo, Caio Blat - cel mai talentat actor brazilian, câştigător a două premii Golden India Catalina la Cartagena FF, în 2004 şi 2008, Cinema Brazil Grand Prize în 2011. Xingu este laureat la Panorama Audience Award la Berlinale 2012.
6. Zarafa - Avanpremieră naţională - duminică, 21.30 (regia Rémi Bezançon şi Jean-Christophe Lie -- animator pentru producţiile Disney -Tarzan, Hercule şi Cocoşatul de la Notre-Dame -, Franţa, 2012). Cu vocile lui Simon Abkarian (Persepolis, Casino Royale), Vernon Dobtcheff (Before Sunset, Numele trandafirului).

Intrarea la proiecţiile din cadrul evenimentului „Cinema în aer liber" este gratuită, în limita locurilor disponibile. Asociaţia Culturală Metropolis, înfiinţată de Daniel Mitulescu, are ca principal scop realizarea de evenimente non-profit de educare a publicului tânăr, precum Festivalul Internaţional de Film pentru Copii KINOdiseea, la care au participat la cele trei ediţii de până acum peste 20 000 de persoane şi Festivalul internaţional de muzică şi cultură Balkanik.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite