Cluj: Chitare şi partituri în loc de maşinuţe şi păpuşi Barbie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Chitare şi partituri în loc de maşinuţe şi păpuşi Barbie
Cluj: Chitare şi partituri în loc de maşinuţe şi păpuşi Barbie

Deşi abia au învăţat să scrie, participă la doar opt ani la concursuri internaţionale de chitară. Cei mici, cu vârste de până la 10 ani, au spart gheaţa azi dimineaţă în cadrul concursului de la  Festivalul Internaţional de Chitară „Transilvania”.

Concursul de chitară solo a debutat azi, de la ora 9.00, la Casa Municipală de Cultură, cu categoria A, a micilor muzicieni cu vârste de până la 10 ani. Mulţi dintre aceştia au participat pentru prima dată la un festival de o asemenea amploare. În aceste condiţii, emoţiile au fost aferente.

Cu un ochi la părinţi, însă cu toată atenţia concentrată spre coardele chitarelor, incidentele nu au întârziat să apară. „Sunt foarte mici şi foarte simpatici. Unii dintre ei, din cauza emoţiilor au uitat să cânte anumite părţi din lucrările pe care le-au pregătit şi-au reamintit ulterior, au revenit şi au cântat. Nivelul e unul de la mediu, spre foarte bun. Dintre câţiva din cei pe care i-am ascultat azi se vor forma viitori chitarişti de valoare”, a explicat Ştefan Trifan, vice-preşedintele festivalului şi unul din mebrii juriului.

La opt ani participă la primul concurs internaţional

Clujeanul Robert Ignat este cel mai tânăr dintre participanţii în cadrul concursului. Are doar opt ani, studiază chitara de un an, fiind unul din elevii Şcolii particulare „Elf”, acolo unde studiază, descoperit de muzicianul Ştefan Trifan. „Încă de când am văzut-o şi i-am auzit sunetul mi-a plăcut chitara, felul cum lucrează. M-am simţit în armonie cu ea”, explică micuţul Robert.

În particular sau la şcoală studiază de două ori pe săptămână, iar acasă maxim 20 de minute zilnic, până când consideră că i-au obosit degetele sau se plictiseşte. Este şi campion naţional la categoria celor sub şapte ani la taekwondo, luând şi ore particulare de înnot şi sculptură. Niciuna dintre activităţile acestea, care ar putea părea obositoare pentru un copil de doar opt ani, nu le face, însă, din obligaţie. „Nu mă interesează premiile. Eu fac toate astea din plăcere. Fac chitară pentru cântec, iar sport pentru distracţie şi ca să mă menţin în formă”, mărturiseşte micul chitarist.

Studiu muzical în locul jocurilor pe calculator

„Ea este cea care şi-a dorit. Aş vrea să facă muzica doar pentru că e esenţială pentru cultura generală şi modul de existenţă a oricărui om. E o plăcere să vezi un copil că are asemenea preocupări în ziua de azi, pe când majoritatea se joacă la calculator sau se uită la TV, care nu este o activitate tocmai educativă”, a explicat şi bucureşteanul Marian Urzică, tatăl chitaristei de nouă ani, Elena-Maria.

Ea este una dintre concurentele care a uimit azi dimineaţă juriul cu lucrările pe care le-a prezentat, deşi studiază instrumentul de doar câteva luni.

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Chitară „Transilvania” se desfăşoară la Cluj până sâmbătă, 22 august şi reuneşte peste 100 de chitarişti din toată lumea.


Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS sau contactează-ne prin e-mail ori Yahoo! Messenger folosind butoanele de mai jos

image
image
image
image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite