Centrul Clujului, invadat de taximetrişti nemulţumiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Taximetriştii s-au strâns la Sala Sporturilor
Taximetriştii s-au strâns la Sala Sporturilor

Peste 400 de taximetrişti au participat, în această după-amiază, la un protest organizat, cu maşinile, pe străzile din Cluj-Napoca, ei fiind nemulţumiţi de condiţiile de muncă oferite de Primăria municipiului.

Liderul Sindicatului „Napoca” al Taximetriştilor Clujeni, Grigore Sărmăşan, a menţionat că cei 2.700 de taximetrişti autorizaţi din Cluj trebuie să se înghesuie pe mai puţin de 300 de locuri amenajate pentru aşteptarea clienţilor.

„Aceste locuri sunt oricum foarte puţine, dar multe dintre ele sunt ocupate de alte autoturisme, iar în momentul în care taximetriştii staţionează în altă parte sunt amendaţi”, a spus acesta.

Taximetriştii spun că sunt trataţi de poliţişti ca infractori şi sunt vânaţi tot timpul.

Taximetriştii au făcut o listă cu numerele de înmatriculare ale maşinilor celor care practică ilegal această activitate, deoarece Primăria nu a eliberat încă noile autorizaţii, cele vechi expirând la sfârşitul anului trecut şi o listă cu celelalte probleme şi vor depune un memoriu la Primăria Cluj-Napoca.

Protestul a avut loc între orele 12.00-15.00, taximetriştii adunându-se la Sala Sporturilor, de unde au pornit cu maşinile prin centrul municipiului Cluj-Napoca.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite