Cele mai căutate facultăţi la UBB. Află care e facultatea unde s-au înscris cei mai mulţi olimpici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca
Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

Peste 10.000 de absolvenţi de liceu din toată Transilvania şi nu numai şi-au depus, săptămâna aceasta, dosarele de admitere la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Înscrieri se mai fac până marţi, 24 iulie, inclusiv.

La Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca s-au înscris peste 10.000 de absolvenţi de liceu. Unele facultăţi au atras mai mulţi absolvenţi de liceu din toată Transilvania. Ştiinţele Economice, Geografia şi Jurnalismul sunt în topul preferinţelor viitorilor studenţi, se arată într-o situaţie întocmită de reprezentanţii UBB.

La Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor s-au înregistrat 1.571 de dosare pentru cele 668 locuri scoase la concurs, la Facultatea de Geografie - 1.072 de dosare pentru  410 locuri existente şi la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării - 1.024 de dosare depuse pentru ocuparea celor 450 de locuri. „Anul acesta, opt olimpici clujeni s-au înscris la specializările Comunicare şi Relaţii Publice, respectiv Jurnalism", afirmă purtătorul de cuvânt al UBB, Laura Irimieş.

Înscrierile la cele 21 de facultăţi ale Universităţii Babeş-Bolyai se desfăşoară în perioada 16-24 iulie 2012. Rezultatele finale ale procesului de admitere vor fi afişate până în data de 31 iulie 2012.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite