Cel mai mare producător de hârtie din China a preluat mega-investiţia de la Dej

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul de Externe al Chinei a desemnat o nouă companie care va investi 350 de milioane de euro în combinatul de celuloză şi hârtie Someş Dej. Ştefan Vuza, proprietarul combinatului, şi reprezentanţii companiei vor pune la punct ultimele detalii în august. AVIC International, prima firmă desemnată de Guvernul Chinei pentru investiţia de la Cluj, a ieşit din afacere. 

Producţia de celuloză din judeţul Cluj ar urma să fie reanimată de cel mai mare producător de hârtie chinez, China Paper, într-un parteneriat public-privat la care statul român va participa cu 150 de milioane de euro, iar restul de 350 de milioane vor veni din est. Compania va angaja 2.900 de oameni până în 2014, potrivit condiţiilor unui memoriu semnat anul trecut. De fapt, memoriul a fost semnat între AVIC International, companie desemnată de statul chinez, şi grupul Serviciile Comerciale Române (SCR), al cărui preşedinte e cel mai bogat clujean, Ştefan Vuza. Potrivit acestuia, înţelegerea a rămas în picioare şi condiţiile din memoriu nu au fost modificate, mai puţin firma chineză care va investi la Dej. „Proiectul nu e blocat, totul a rămas cum a fost stabilit, s-a schimbat doar firma. Investiţia va rămâne aceeaşi, însă va fi făcută de compania China Paper şi nu de AVIC International“, a declarat Vuza pentru „Adevărul“.

Cine este China Paper

China Paper e cel mai mare producător de hârtie din China, conform www.listedcompany.com, cel mai mare portal de afaceri din Asia, care oferă servicii către peste 400 de companii din zonă. Compania a înregistrat anul trecut profit în valoare de peste 130 de milioane de euro, are o capacitate de producţie de 50.000 de tone de hârtie pe an şi îşi livrează produsele către 320 de companii, în special pe platformele industriale din Beijing, Shanghai, Jiangsu şi Zhejiang. Compania este listată pe Bursa din Singapore, cu o valoare de bursă de peste 10 miliarde de euro, conform portalului de afaceri Bloomberg.com.

Milionarul clujean a afirmat că membrii grupului chinez au vizitat deja combinatul de la Dej, după ce au fost desemnaţi de către Minsterul de Externe din Republică. Întrebat despre cauzele schimbării firmei, Vuza a spus:  „Urmează ca în luna august să aflăm ultimele detalii“.

Pe de altă parte, firma AVIC International Holding Corporation este o companie deţinută de stat, ce are activităţi în principal în apărare şi aviaţie, dar şi în comerţ şi logistică. Holdingul are aproape 200 de filiale, deţine peste 20 de companii listate şi are 60 de birouri internaţionale. Compania are 450.000 de angajaţi şi îşi propune ca până în 2017 cifra de afaceri să urce la 200 de miliarde de dolari.

Ce presupune memorandumul

Memorandumul care a fost semnat la Beijing anul trecut presupune o investiţie a chinezilor în valoare de 350 de milioane de euro, dar şi una a părţii române, în valoare de 150 de milioane de euro. Prin această infuzie de bani, cele două părţi vor readuce pe picioare combinatul de celuloză şi hârtie Someş Dej. Vor fi angajaţi 2.900 de oameni în intervalul 2011-2014. Investiţia vizează mărirea capacităţii de producţie a fabricii de celuloză de la 70.000 la 350.000 tone/an până în 2014, iar apoi, la 500.000 tone/an. În prezent, fabrica este este închisă.

Compania Someş Dej a avut în urmă cu doi ani o cifră de afaceri de 78,1 milioane de lei, faţă de 117,8 milioane în anul precedent. Principalele beneficii ale eventualei investiţii ar fi crearea a noi locuri de muncă şi taxe şi impozite la bugetul local.

Speriaţi că pierd investiţia

Deputatul clujean Cornel Itu a trimis o scrisoare deschisă ministrului de Externe, Teodor Baconschi, în care îl acuză că a lăsat să se piardă investiţia cu firma chineză anunţată iniţial, însă politicianul nu e la curent cu noile schimbări. „Spre surprinderea şi regretul meu, al tuturor celor implicaţi în această vitală întreprindere la nivel naţional chiar, totul a fost lăsat baltă, din lipsa totală de susţinere şi implicare din partea ministerului“, scrie Itu, care îi reproşează ministrului că nu promovează relaţiile româno-chineze.

Cu toate acestea, primarul municipiului Dej, Costan Morar, membru PSD asemenea deputatului, susţine că negocierile sunt în toi şi a confirmat faptul că partea chineză a schimbat doar firma care urmează să investească în România. „Nu s-a blocat investiţia. Încă suntem în discuţii cu o altă firmă care a venit la Dej şi a văzut terenul. Într-adevăr e vorba de China Paper“, a spus primarul.

Ştefan Vuza a adăugat că, la fel ca în orice afacere, există un risc în ce priveşte demararea investiţiei, însă şansele sunt mici. Chiar şi în acest caz, primarul din Dej susţine că mai are câţiva aşi în mânecă. „Purtăm discuţii şi cu alte două firme din domeniu din Turcia şi Estonia. Important e că economia a început să se mişte şi investitorii străini să fie interesaţi“, a declarat Costan Morar.

2.900 de oameni ar urma să fie angajaţi la combinatul de celuloză şi hârtie Someş Dej

Combinatul, pregătit pentru modernizare

La începutul acestui an, autorităţile locale au început să ia măsurile necesare impuse în vederea viitoarei investiţii, astfel încât au pus la pământ turnul de 204 metri al combinatului. După o încercare nereuşită de doborâre prin implozie, în luna ianuarie, specialiştii au reuşit să doboare construcţia din beton armat o lună mai târziu, folosind 180 de kilograme de explozibil. Turnul a fost unul de evacuare a noxelor şi aparţinea fostei fabrici de fibre artificiale din Dej, care nu mai funcţionează din anul 1995. Demolarea turnului a fost necesară pentru a elibera de construcţii terenul de lângă combinat, pentru a-l face mai atractiv pentru investitorii străini. Investitorii intenţionează să se extindă şi pe cele 15 hectare ale fostei fabrici de fibre, aflată în vecinătate, potrivit primarului municipiului Dej.


Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite