Cel mai în vogă artist al muzicii clasice, la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lang Lang, celebrul pianist nominalizat  anul trecut de Times în topul celor mai influenţi oameni din lume, va concerta în premieră în România, la Cluj-Napoca. Concertul marelui muzician Lang Lang va avea loc astăzi, în cadrul unei petreceri private, de la ora 19.30.

Pianistul va sosi la Cluj cu un avion particular. Celebrul pianist chinez Lang Lang, cel care a cântat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing, va susţine un concert de 50 de minute luni, 24 mai, în sala Auditorium Maximum a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj. Una din cele mai influente personalităţi din lume, potrivit revistei Times, va concerta în oraşul de pe Someş în cadrul unei petreceri private organizate de Aegon, o companie internaţională, cu sediul naţional la Cluj, care operează în domeniul asigurărilor, al cărui ambasador este.

Solicitări de vedetă

Concertul va avea loc cu „uşile închise”, însă, aproape jumătate din cele 823 de locuri ale sălii vor fi ocupate de către elevi sau studenţi de Conservator, dar şi reprezentanţi ai mediului academic clujean. Lang Lang, pianistul care este şi imaginea unor branduri precum Adidas, Audi sau Sony Electronics, va sosi la Cluj luni cu un avion privat din Bratislava şi va fi cazat la City Plaza.
Dacă mama acestuia, cea care-l însoţeşte la Cluj a cerut o cameră cu dotări standard, Lang Lang, în vârstă de 27 de ani, a solicitat, potrivit organizatorilor, „cel mai bun apartament” al hotelului.

„Nu a avut solicitări speciale. A cerut sandviciuri normale, mâncare tradiţională chinezească. Va avea şi o sală de meditaţie, unde doreşte să se reculeagă cu o oră înainte de începerea concertului, perioadă în care a cerut să nu fie deranjat”, a declarat Dragoş Alexa, directorul de marketing al Aegon Romania.

Pian special pentru Lang Lang

Organizatorii au închiriat pentru concertul chinezului un pian Steinway, singurul pe care Lang Lang îl preferă pentru concerte. „Îl vom aduce din Bucureşti pe singurul acordor licenţiat pentru acest pian. Pianul va fi acordat cu ceva timp înainte, dar şi în timpul repetiţiei”, a explicat Alexa.
Acesta a precizat că, deşi intrarea se face doar pe baza invitaţiilor, fanii înflăcăraţi ai muzicianului vor urmări recitalul acestuia. „Nu am promovat evenimentul ca să facem în ciudă. Nu am refuzat pe nimeni, dacă a avut un motiv special, pentru a urmări concertul”, a conchis Dragoş Alexa. Lang Lang este unul din cei mai solicitaţi instrumentişti din lume, având agenda concertelor deja stabilită pentru următorii doi ani.


Cel mai bun pianist asiatic al tuturor timpurilor

Lang Lang s-a născut la 14 iunie 1982, în China. La cinci ani câştigă primul său premiu în cadrul concursului de pian „Shenyang”, după doar doi ani de studiu. Este considerat ca fiind cel mai bun pianist asiatic din toate timpurile şi numit de New York Times ca fiind “cel mai în vogă artist al muzicii clasice”. Lang Lang a cântat pentru persoane precum George W. Bush, Regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii, preşedintele Chinei Hu Jin-Tao, Vladimir Putin, Nicolas Sarkozy sau Barack Obama. În decembrie 2007 Lang Lang a fost invitat să cânte în cadrul Premiilor Nobel din Stockholm şi a cântat în cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară din Beijing din 2008. UNICEF i-a oferit în 2004 titlul de Ambasador Internaţional al Bunăvoinţei. Este imaginea mondială pentru Sony Electronics, Audi Automobiles, Shanghai Expo sau Adidas.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite