Cei mai buni căţărători „atacă“ Vălul Miresei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionatul Naţional de Escaladă pe Gheaţă va avea loc la cascada Vălul Miresei, din judeţul Cluj, în weekend. La ediţia din acest an a concursului s-au înscris, până ieri, peste 70 de concurenţi, din ţară şi străinătate. Sâmbătă seară, cei prezenţi vor avea parte şi de o petrecere în aer liber.

Organizat de Asociaţia „Outdoor Apuseni“, în colaborare cu Consiliul Local Mărgău, Consiliul Judeţean Cluj, Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă (FRAE) şi Parcul Natural Apuseni, Campionatul Naţional de Escaladă pe Gheaţă de la Răchiţele a ajuns anul acesta la cea de-a opta ediţie.

Peste 70 de concurenţi

La ediţia din acest an a concursului s-au înscris peste 70 de concurenţi, din ţară şi din străinătate. „Este singurul concurs de căţărat din România în care participanţii au ocazia să se bucure de gheaţă naturală“, explică Eugen Olariu, voluntar în cadrul Asociaţiei „Outdoor Apuseni“.
Concursul va începe sâmbătă, la ora 10.00, şi va dura până duminică seara. „Există şi nocturnă, iar sâmbătă seară cei prezenţi vor avea parte şi de o petrecere în aer liber, cu muzică folk, vin fiert şi deja tradiţionalul foc de tabără“, promit organizatorii.
Cei înscrişi la competiţie vor concura la două categorii. Este vorba despre „dry tooling“ (căţărarea pe munte cu ajutorul pioleţilor şi a crampoanelor –n.r.), categorie în care se punctează tehnica sportivilor. La cea de-a doua categorie, „viteză de căţărare pe gheaţă“, nu contează tehnica abordată, ci doar cine trece primul linia de sosire.

„Arbitrajul va fi făcut de delegaţi din partea Federaţiei Române de Alpinism şi Escaladă, iar premiile constau în vouchere din partea sponsorilor cu care câştigătorii îşi pot cumpăra diferite echipamente sportive“, mai spune Eugen Olariu.
Serviciul Salvamont Salvaspeo Mărgău – Vlădeasa pune la dispoziţia participanţilor echipamentele complete necesare în cele două zile de concurs.

Cum se ajunge

Răchiţele este o localitate din Munţii Apuseni, aflată la poalele Masivului Vlădeasa. Se poate ajunge în zonă din oraşul Huedin, situat pe drumul european E 60, între Cluj-Napoca şi Oradea. Din centrul oraşului Huedin, se urmează traseul Călata – Mărgău – Răchiţele.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite