Ce îi va aduce Clujului statutul de Capitală Culturală Europeană a Tineretului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simbolurile Clujului
Simbolurile Clujului

Site-ul clujean cluj.travel a făcut o analiză a ceea ce înseamnă pentru Cluj acordarea titlului de Capitală Culturală Europeană a Tineretului în 2015. Nu doar mai mulți turiști, ci și alte efecte pe termen lung.

Pentru statutul de Capitală Culturală Europeană a Tineretului (CET) în 2015, Clujul concurează cu orașele Varna (Bulgaria), Vilnius (Lituania) și Ivanovo (Rusia).

"Statutul de Capitală Europeană a Tineretului (CET) la care Clujul aspiră pentru anul 2015 ar fi un impuls pentru dezvoltarea orașului de sub Feleac din punct de vedere turistic. Nu va exista neapărat un boom al turiștilor sosiți în oraș - deși numărul lor va spori - cât o creștere a vizibilității orașului, cu efecte pe termen mediu și lung", se arată într-o analiză făcută de site-ul cluj.travel.

Like azi pentru 2015

Cei care vor să susțină candidatura Clujului pentru titlul de CET nu trebuie decât să dea like paginii de facebook a proiectului, http://www.facebook.com/cluj2015 .

 "Pentru Cluj acordarea acestui titlu ar avea o semnficație mai importantă decât pentru restul orașelor finaliste, este de părere unul dintre coordonatorii proiectului, Florin Moroșanu. Potrivit acestuia, CET ar fi o repetiție generală și un argument pentru proiectul Cluj - Capitală Culturală Europeană, cu o miză net superioară.

«Ne-am înscris în competiția pentru CET 2015 tocmai pentru că, la vremea respectivă, știam că rândul României de a avea capitală culturală europeană era în anul 2020, iar nominalizarea urma să se facă chiar în 2015, când, sperăm noi, Clujul va fi CET. Astfel, statutul din 2015 ar fi putut fi capitalizat pentru proiectul mai important, cel de Capitală Culturală Europeană»", explică Moroșanu pentru cluj.travel.

Pe 1 octombrie 2012, cele patru orașe care concurează pentru statutul de CET 2015 - Varna, Vilnius, Ivanovo și Cluj-Napoca trebuie să își prezinte proiectele finale, iar pe 24 noiembrie se va anunța viitoarea CET.

Clujul, necunoscut peste hotare

„Avem un consultant pentru proiectul de capitală culturală care ne-a spus, franc, că orașul nu este absolut deloc cunoscut peste hotare. Poate părea ciudat, pentru noi, clujenii, dar așa este", spune Florin Moroșanu, coordonatorul proiectului Cluj Capitală Culturală Europeană.

Agenții de turism clujeni cred că promovarea imaginii Clujului va fi marele câștig dacă orașul va fi desemnat CET 2015.

"Clișeul «orice promovare este binevenită» se potrivește perfect Clujului. Am avut zilele trecute un tur de oraș cu niște austrieci, oameni de afaceri, care au fost realmente șocați să descopere că un oraș atât de apropiat lor și atât de frumos este total necunoscut. Au fost extrem de impresionați de ceea ce au văzut aici și m-au întrebat, pe un ton aproape imperativ, ei de ce nu știau de Cluj? (...)»", explică directorul City Tours.

Ce e CET?

Este un titlu acordat unui oraș european pentru o perioadă de un an, perioadă în care acesta are ocazia să își etaleze concepția legată de dezvoltarea vieții culturale, sociale, politice sau economice, în relație cu tineretul. Prima Capitală Europeană a Tineretului a fost Rotterdam (Olanda), în 2009. Au urmat Torino (Italia), în 2010, și Antwerp (Belgia), în 2011. Anul acesta este rândul orașului Braga (Portugalia), în 2013 - orașul Maribor, care acum este Capitală Culturală Europeană, iar în 2014, Salonic (Grecia). Pentru 2015, competiția a ajuns în faza finală, cu Clujul, Varna (Bulgaria), Vilnius (Lituania) și Ivanovo (Rusia) candidând pentru acest statut.

Ce planuri au coordonatorii proiectelor CET 2015 și Cluj - Capitală Culturală Europeană, cât și întreaga analiză a site-ului clujean, toate le puteți citi AICI.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite