Cardurile de combustibil de la Rosal, BUTOI şi GARAJ, erau folosite de soţia primarului şpăgar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Apostu a părăsit sediul DNA Cluj însoțită de unul dintre avocați
Monica Apostu a părăsit sediul DNA Cluj însoțită de unul dintre avocați

Cardurile de combustibil primite de Primăria Cluj-Napoca de la Rosal au fost folosite de soţia primarului Sorin Apostu, care alimenta maşina personală, autoturismele altor persoane, dar şi în canistre.

Conform rechizitoriului DNA Cluj, după încheierea, la data de 28 iulie 2010, a contractului de delegare a serviciilor publice de salubrizare a municipiului Cluj-Napoca cu SC Rosal SRL Bucureşti, contract încheiat de primarul Apostu Sorin în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, acesta a primit de la reprezentanţii societăţii menţionate două carduri de alimentare cu carburanţi din care unul a fost utilizat ulterior, în perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2011, de către Monica Apostu, care a alimentat autovehiculele proprietate personală cu carburanţi în valoare totală de 8.826,63 de lei.

Procurorii au găsit, la percheziţia domiciliară efectuată în data de 9 noiembrie, la domiciliul lui Sorin Apostu, două carduri de alimentare cu carburanţi, având seriile 7080 0512 0016 7766 BUTOI şi 7080 0512 0020 0542 GARAJ, emise de compania Mol România pentru societatea Rosal SRL. „Cele două specificaţii ale cardului care însoţesc seria acestora, respectiv denumirile de „Garaj" şi „Butoi", dau posibilitatea ca posesorul cardului să alimenteze orice autovehicul, indiferent de numărul de înmatriculare, iar cardul „Butoi" poate fi utilizat şi pentru recipiente, nu doar alimentarea în rezervor, deci fără limită de cantitate sau sumă. În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că cele două carduri au fost emise de societatea Mol în cursul lunii iunie 2011. De asemenea, s-a stabilit că, începând cu luna noiembrie 2010, cardul având seria 7080 0512 0016 7766 BUTOI, a fost utilizat de către Apostu Monica, care l-a folosit în perioada noiembrie 2010-noiembrie 2011, pentru alimentarea autoturismelor personale, plăţile fiind efectuate prin virament bancar din contul societăţii Rosal.

La solicitarea DNA Cluj, Mol a comunicat situaţia cu alimentările achitate prin utilizarea cardului având seria 7080 0512 0016 7766 BUTOI. Din datele comunicate a rezultat că, în perioada noiembrie 2010- noiembrie 2011, cu acest card s-a alimentat de 38 ori, în valoare totală de 11.244,90 de lei. De asemenea, la dosar au fost solicitate bonurile emise de staţiile de carburanţi la momentul efectuării plăţii cu cardul, fiind transmise la dosar un număr de 38 chitanţe de confirmare a plăţii. „În urma raportului de constatare tehnico-ştiinţifică de natură grafică dispus în cauză s-a constatat că, din totalul de 38 de chitanţe, un număr de 29 au fost confirmate la plată de către Apostu Monica, prin semnarea acestora. Astfel, se reţine că, în perioada 14.11.2010- 02.11.2011, învinuita a alimentat de la staţii de carburanţi ale Mol Romania din Cluj Napoca şi Turda, în valoare totală de 8.826,93 de lei. Contravaloarea acestui carburant a fost facturat de societatea Mol către Rosal Grup, fiind achitată prin virament bancar de către această din urmă societate", se arată în rechizitoriu.

Înregistrări din benzinării

Întrucât, potrivit dispoziţiilor legale, staţiile de combustibili sunt dotate cu camere video de supraveghere, în cauză au fost solicitate înregistrările efectuate în locaţiile unde s-a constatat că a alimentat soția lui Apostu, înregistrări care au fost transpuse în planşe foto ataşate la dosar. „Astfel, s-a constatat în mod nemijlocit că, la datele de 13.10.2011 şi 2.11.2011 Monica Apostu a alimentat la staţia Mol din Cluj Napoca ..., atât cu autoturismul propriu cât şi cu cel al martorului N. S. O., plăţile fiind efectuate de aceasta prin utlizarea cardului având seria 7080 0512 0016 7766 BUTOI", se mai arată în rechizitoriu. 

În vederea stabilirii modalităţii în care cardurile aparţinând societăţii Rosal au ajuns în posesia familiei Apostu, în cauză au fost audiaţi reprezentanţii Rosal Cluj. Directorul acestei societăţi, martorul Sergiu Hosu, a arătat că cele două carduri aparţinând Rosal Cluj au fost „date spre folosinţă Primăriei Cluj-Napoca" pentru a fi utilizate în activitatea de control impusă urmare a contractului de salubrizare încheiat cu această instituţie. De asemenea, martorul a precizat că punerea la dispoziţie a acelor carduri reprezenta o obligaţie contractuală a societăţii Rosal, aşa cum rezultă din oferta depusă la momentul licitaţiei, ofertă care face parte integrantă din contract, aşa cum a fost ea interpretată de conducerea centrală a societăţii.

În adresa transmisă în cauză la solicitarea DNA, Primăria municipiului Cluj-Napoca a comunicat că nicio direcţie din cadrul acestei instituţii nu a primit spre folosinţă niciun card de alimentare cu carburanţi emis pe numele societăţii Rosal. De altfel, contractul încheiat cu firma de salubrizare precum şi oferta depusă de Rosal, nu prevăd obligaţia furnizării de astfel de carduri în vederea efectuării controalelor din partea inspectorilor primăriei. Prin oferta depusă, Rosal s-a obligat ca, pentru efectuarea controalelor, să pună la dispoziţia inspectorilor Primăriei un număr de două autoturisme cu şofer, nicidecum carduri prin care puteau fi alimentate, la discreţie, orice autovehicule.

Sorin Apostu a declarat că nu îşi aminteşte modalitatea în care a ajuns în posesia acelor carduri şi nici cum le-a dus la domiciliul său. La rândul său, Monica Apostu nu a dorit să dea niciun fel de declaraţii cu privire la modul în care a intrat în posesia cardurilor şi nici cu privire la alimentările cu carburanţi achitate prin utilizarea lor, deşi cardurile au fost descoperite la percheziţie în portmoneul acesteia.

Martorul N. S. a arătat că, în cursul anului 2011, „a alimentat în mai multe rânduri împreună cu învinuita Monica Apostu, aceasta ocupându-se de plăţi, unele din alimentări fiind făcute, alături de rezervor, şi în recipiente/canistre".

În sarcina inculpatului Sorin Apostu s-a reţinut primirea unui folos necuvenit de 8.826,93 de lei, „sumă care este certificată şi prin recipisele ce poată semnătura nemijlocită a soţiei acestuia, aşa cum rezultă şi din raportul de constatare de natură grafică".

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite