Capitala culturală îi scoate din criză pe „fraţii“ din Pécs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Micii producători maghiari veniţi să sărbătorească Zilele Pécs în oraşul înfăţit, Cluj, susţin că recesiunea le-a scăzut vânzările cu până la 60%. Aceştia speră ca statutul deţinut anul acesta de Pécs, cel de Capitală Culturală Europeană, să-i scoată din criză, chiar dacă, potrivit acestora, fostul guvern nu a speculat, timp de cinci luni, importanţa evenimentului.

Micii meşteşugari, veniţi la Cluj în acest weekend din Pécs, cu câteva soiuri de vinuri tradiţionale, turtă dulce sau produse de artizanat susţin că recesiunea i-a afectat drastic.

Aceştia au înregistrat vânzări mai mici cu peste 50% faţă de anii trecuţi. Cel mai mult au avut de suferit producătorii de produse scumpe, precum Kovesdi Miklos. Acesta care produce, în una din cele mai celebre crame din Pécs, vin care se vinde cu 90 de lei butelia de 0,5 litri.

Criza va trece mai repede la Pécs


„Vinul pe care-l avem noi e unic în zonă. Se face doar în Ungaria şi Austria. Am produs anul trecut şi mai puţine sticle, faţă de cele 10.000 pe care le produceam în mod normal şi am vândut vreo 35% din ele, faţă de 60% în 2008”, a explicat Kovesdi Miklos.

Acesta a precizat că statutul deţinul de Pécs anul acesta, Capitala Culturală Europeană în 2010, este aşteptat cu braţele deschise de producătorii maghiari, fiind convinşi că acestea le va creşte vizibil vânzările.

“Fiind capitală europeană cred că ne vom reveni din criză. Sunt aşteptaţi mai mulţi vizitatori, mulţi turişti. Cred că va avea un mare impact economic acest statut”, a mai spus Kovesdi Miklos.

Pécs „devine“ capitală culturală abia acum

Chiar dacă au trecut aproape cinci luni de când oraşul a devenit noua capitală culturală europeană, localnicii din Pécs susţin că nu au resimţit deloc acest aspect, din cauza lipsei de interes arătate de fostele autorităţi.

“De o perioadă foarte scurtă de timp simţim cum se schimbă oraşul. Vechea conducere, coruptă, a întârziat să facă ceva în acest sens. Acum, însă, totul se întâmplă în foarte mare grabă. Se încearcă recuperarea timpului pierdut. În fiecare zi se întâmplă ceva”, a declarat Polgar Zsuzsa, care a venit la Cluj să vândă turtă dulce.

Femeia este dascăl. Ungurii din Pécs îşi pun mari speranţe şi în noul guvern, cel al lui Viktor Orban, care a câştigat detaşat alegerile legislative din luna aprilie. „Ştim că poate, să sperăm că va şi face ceva. Când va avea o viziune asupra situaţiei ţării, va putea lua măsuri. Ne punem speranţa în asta”, a conchis Polgar Zsuzsa.

Oraş minier protejat de UNESCO

Pécs, un fost oraș minier de 160.000 de locuitori, a devenit anul acesta una din capitalele culturale ale Europei, alături de capitala Turciei Istanbul şi oraşul german Essen.  Pécs a devenit obiectiv cultural după ce în 2000 acesta a intrat sub egida UNESCO datorită faptului că aici, în secolul IV, au fost construite de romani o serie de morminte subterane deasupra cărora au fost ridicate capele de rugăciune. Morminte enigmatice din epoca romană, moschee, minarete, ceramică fină de Zsolnay, cafenele şi restaurante plăcute, toate acestea întregesc imaginea oraşului înfrăţit cu Clujul – Pécs.  

Pécs, sărbătorită la Cluj

Zilele municipiului Pécs, Capitala Culturală Europeană în 2010, a fost sărbătorite la Cluj-Napoca, în perioada 6 - 8 mai. În cadrul evenimentului au fost organizate expoziţii, vizionări de filme, iar bucătarii maghiari au servit ieri, în Piaţa Muzeului, gulyás de fasole şi pogăcele cu leurdă.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite