Cântă, beau şi se urcă pe stâlpi. Vezi cum se pregătesc de meci fanii bulgari în centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bulgarii au anunţat că 800 de suporteri o vor încuraja pe TSKA Sofia în meciul din această seară, împotriva Stelei. O mare parte dintre ei au ajuns de ieri la Cluj, iar azi au luat cu asalt centrul oraşului.

Terasele din centrul Clujului sunt pline în această perioadă de fani ai formaţiei bulgare. Aceştia cântă, dansează, beau şi promit că echipa sa va pleca din Gruia cu toate cele trei puncte. Atât în Piaţa Muzeului, cât şi în Mihai Viteazul sau Eroilor, pe terase nu se văd decât tricouri roşii, cu însemnele formaţiei bulgare TSKA Sofia. 800 de oameni au venit de la Sofia pentru a-şi încuraja echipa în prima manşă a play-off-ului Europa League, împotriva Stelei. Extrem de binedispuşi, sociabili, bulgarii beau multă bere, cântă şi atrag privirile trecătorilor.

image

CLICK PE POZE PENTRU A VEDEA O GALERIE FOTO CU FANII BULGARILOR

„Sigur că vom câştiga. Steaua nu mai e ce a fost mai demult şi nu avem emoţii că-i vom elimina. Şi dacă nu va fi aşa, nouă nu ne va părea rău că am venit până aici, Clujul e un oraş frumos, fetele sunt frumoase şi berea nu e foarte scumpă“, spune Zdenkar, unul dintre fanii formaţiei din capitala bulgară. Un altul, puţin turmentat, a dorit să atragă privirile prin felul său de a se manifesta şi s-a urcat pe un felinar de pe podul din zona clubului Rolland Garros.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite