Clujeanul Eckstein-Kovacs Peter a fost numit, pe 1 februarie 1999, ministru delegat pentru minorităţi naţionale, ocupând această funcţie până în noiembrie 2000, atât în guvernul condus de Radu Vasile, cât şi în cel coordonat de Mugur Isărescu.
El a făcut o scurtă retrospectivă pentru „Adevărul de Seară” a celor mai importante acte normative pe care le-a promovat în această calitate. „E vorba despre legea care interzice orice formă de discriminare, în baza căreia funcţionează Consiliul Naţional pentru Combatarea Discriminării, precum şi de legea de înfiinţare a Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, cu sediul la Cluj”, a afirmat Eckstein.
Acesta a menţionat că decizia înfiinţării unui minister pentru problemele minorităţilor a fost luată ca urmare a faptului că această problematică era considerată foarte importantă în contextual aderării României la Uniunea Europeană.
În prezent, fostul senator de Cluj şi candidat la Primărie ocupă funcţia de consilier pe probleme de minorităţi al preşedintelui României.


















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza