Căminele celei mai mari universităţi din Ardeal, mai scumpe cu 20 de lei faţă de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii care vor sta din toamnă în căminele din Cluj-Napoca ale celei mai mari universităţi din Transilvania, Universitatea Babeş-Bolyai, vor plăti între 80 şi 240 de lei lunar pentru o cameră.

Cele aproape 5.000 de locuri de cazare din căminele UBB-ului se vor ocupa din toamnă şi vor costa între 80 şi 240 de lei pe lună. Preţurile diferă în funcţie de dotările pe care le are căminul şi de statutul studentului.

Cei români şi cei din statele UE vor plăti între 120 şi 190 de lei, bursierii - între 80 şi 105 de lei lunar, studenţii străini veniţi cu burse Erasmus - între 120 şi 190 de lei, iar străinii care nu sunt din statele UE, doctoranzii şi alte categorii de persoane - între 150 şi 240 de lei. Doctoranzii vor scoate din buzunar cu 50 de lei mai mult faţă de studenţi.

UBB are 18 cămine şi un Complex de cazare alcătuit din Universitas Student House care are 96 de camere cu 265 locuri, din Casa de Oaspeţi care dispune de 17 camere cu 26 locuri, respectiv din Juventus -  36 camere (tip garsonieră).

"Cazarea studenţilor din anul şcolar 2012-2013 va costa cu 20 de lei mai mult faţă de anul trecut", a afirmat purtătorul de cuvânt al UBB-ului, Laura Irimieş.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite