Cămin de cinci stele pentru medicii rezidenţi (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eliza Pîrvu este printre primii medici rezidenţi care s-au cazat în noul cămin.
Eliza Pîrvu este printre primii medici rezidenţi care s-au cazat în noul cămin.

Plasme TV, instalaţii de climatizare, acces în camere pe bază de cartele sunt câteva din dotările noului cămin al UMF Cluj. Medicii rezidenţi din Cluj uită, măcar pe perioada în care nu se află în spitale, de salariile mici pe care le câştigă lunar.

VEZI AICI GALERFIE FOTO

De astăzi, medicii rezidenţi locuiesc într-un cămin de cinci stele, inaugurat de Univeristatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu". Plasme TV, paturi cu saltele relaxa, acces în camere pe bază de cartele sunt câteva din dotările noului cămin, situat în campusul studenţesc Haşdeu.

Camerele au două locuri şi sunt echipate cu frigidere, dispun de baie proprie, au acces la internet, întreg imobilul fiind prevăzut cu instalaţie de climatizare, încălzire cu panouri electrice, sistem de acces individual şi supraveghere video. „

Condiţii mai bune ca „acasă"

Elisa Pîrvu, medic rezident în anul al doilea în Igienă, este una din primele rezidente care s-au cazat în noul cămin. Aceasta susţine că din salariul  de 740 de lei pe care-l câştigă lunar, ca angajată al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Cluj, nu ar fi reuşit să-şi cumpere o asemenea locuinţă. „Cred că glumiţi. Nici nu visez să-mi pot cumpăra o locuinţă ca aceasta. Nici măcar în viitorul apropiat. Doar dacă plec, eventual în străinătate", a declarat Elisa Pîrvu, în vârstă de 35 de ani.

Tânăra s-a arătat încântată de condiţiile pe care le-a găsit aici. „E un vis devenit realitate. E chiar mai bine ca acasă, unde când merg, din când în când, dorm pe o saltea", a mărturisit medicul.

De la gândaci, la camere „lux"

Medicii rezidenţi cazaţi în noul cămin susţin că acestea sunt condiţiile pe care le-ar fi meritat încă de la începutul ciclului de studiu, menţionând că în căminele în care au locuit în anii anteriori aveau parte de „gândaci" şi „linoleu rupt". „Acum avem condiţii umane, mai mult decât decente. Acestea sunt condiţiile pe care trebuia să le avem în toţi aceşti ani mulţi de studiu. Nu credeam că e posibil aşa ceva în România. Mulţi nu stau acasă în asemenea condiţii", Alina Bulborea, rezident în anul al treilea, în „Medicină Generală".  Aceştia scot din buzunare pentru o cameră în căminul inaugurat astăzi de Univeristatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu" 240 de lei, lunar.

Investiţie pe timp de criză

Lucrările au fost demarate în septembrie 2009 şi au costat 6.900.000 de lei, din care 6.200.000 de lei sunt fonduri provenite de la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi 700.000 de lei din fondurile proprii ale UMF. Construcţia are un spaţiu de 2.807 mp, se desfăşoară pe cinci nivele şi are 44 de camere.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite