CLUJ: Razii la „magazinele de vise“ (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştilor comunitari nu le-a fost permis accesul în interiorul magazinului. FOTO: Caius Raţiu
Poliţiştilor comunitari nu le-a fost permis accesul în interiorul magazinului. FOTO: Caius Raţiu

Zeci de lucrători ai Poliţiei Locale Cluj-Napoca şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, au organizat simultan razii la toate cele şase magazine care comercializează produse etnobotanice, din oraş.

Acţiunea a avut drept scop sancţionarea firmelor care administrează „magazinele de vise“ pentru nerespectarea prevederilor Hotărârii de Consiliu Local de la sfârşitul lunii trecute, prin care municipalitatea a interzis funcţionarea acestor unităţi pe o rază mai mică de 2 kilometri de biserici, şcoli şi alte instituţii de învăţământ, începând cu data de 1 decembrie.

Poliţiştii, împărţiţi în mai multe echipe, au „asaltat“ simultan toate cele şase magazine cunoscute ca active pe raza municipiului Cluj-Napoca. În urma controlului s-a stabilit că doar două din cele şase unităţi s-au conformat HCL-ului Primăriei.

Oamenii legii au legitimate angajaţii celor patru magazine care continuau să comercializeze produse etnobotanice, au verificat câteva dintre substanţele aflate pe stoc, respectiv avizele de provenienţă a mărfii.
Deşi au solicitat expres să fie lăsaţi în interiorul magazinelor, angajaţii unităţilor le-au interzis accesul poliţiştilor, motiv pentru care fiecare dintre aceştia s-a ales cu câte o amendă în valoare de 1.000 de lei. Pentru că îşi desfăşurau activitatea fără avizul municipalităţii, pentru fiecar magazin, firma administratoare a fost amendată cu suma de 2.500 de lei.

image

„Aşteptam ca legislaţia la nivel naţional să fie în sprijinul nostru pentru a opri activitatea acestor magazine care vand substanţe ce au un efect extrem de nociv. Suspendarea activităţii magazinului e prevăzută de legislaţie şi se realizează pe calea instanţei. Noi nu avem această posibilitate“, a declarat Sorin Oltean, şef al Departamentului de Inspecţie Comercială din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

Verificările de astăzi s-au realizat la punctele de lucru situate pe străzile I.C Brătianu, Moţilor, Ciobanului, Piezisă, Bulevarul Eroilor şi staţia multifuncţională Minerva. Fiecare magazine a fost notificat, ieri, asupra prevederilor HCL care prevede interzicerea activităţii acestor magazine. Oamenii legii susţin că vor organiza periodic astfel de acţiuni.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite