CLUJ: 4.800 de lei pentru copii nevoiaşi strânşi din “Like-uri” pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii care învaţă la o şcoală din comuna Aluniş (Cluj) vor primi calculatoare cumpărate de pe urma “Like-urilor” date paginii de pe Facebook a mall-ului din Gheorgheni.


Fiecare “Like” acordat “a cântărit un leu”, iar banii au fost daţi mai departe, de către Iulius Mall, unei grădiniţe din Aluniş pentru ase cumpăra calculatoare. Fondurile au fost strânse în cadrul campaniei “1 Like = 1 Leu”, demarată de centrul comercial.

„În numele fanilor săi de pe Facebook, Iulius Mall Cluj va dona 4.802 lei pentru a face să zâmbească cei 34 copii de grădiniţă şi de şcoală primară din Ghirolt, comuna Aluniş. Banii donaţi de centrul comercial se vor folosi la dotarea cu echipamente IT a celor două instituţii de învăţământ din mediul rural”, se arată într-un comunicat al Iulius Mall.

“Aceşti micuţi fac eforturi demne de toată admiraţia să vină la grădiniţă şi la şcoală. Mulţi provin din familii nevoiaşe. Preşcolarii stau într-o încăpere, dar elevii de clasele I-IV învaţă simultan într-o sală de curs”, a afirmat Lucreţia Chelsoi, directorul şcolii din comuna Aluniş.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite