CFR joacă la Urziceni cu un lot mult schimbat faţă de meciul din tur!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Yssouf Kone este unul dintre puţinii „supravieţuitori“ din meciul-tur
Yssouf Kone este unul dintre puţinii „supravieţuitori“ din meciul-tur

Diseară, CFR va juca la Urziceni, iar trupa lui Mandorlini poate profita de înfrângerea Stelei, cu Ceahlăul, pentru a se distanţa în fotoliul de lider. Clujenii vor aborda partida cu un lot mult schimbat faţă de cel din tur, care a câştigat cu un categoric 2-0.

CFR va debuta în returul primei ligi la Urziceni, pe un stadion unde se câştigă extrem de greu. Deşi părăsit de Dan Petrescu, tehnician care a ales Liga a II-a din Rusia, Urziceniul reprezintă o „nucă tare“ pentru orice adversar şi o candidată certă la un nou titlu de campioană. Israelianul Rony Levi, adus pentru a continua performanţele „Bursucului“, are ca obiectiv clasarea pe un loc de cupe europene.

Învinşi la limită de Liverpool, ialomiţenii vor primi echipa lui Mandorlini cu sete de revanşă pentru meciul din tur, pierdut la Cluj. Singurul jucător pe care nu se va putea baza italianul este Roberto de Zerbi, care suferă de pubalgie şi va lipsi aproximativ o lună de pe gazon.

 Dispar şapte jucători din echipa victorioasă

În tur, campioana Unirea Urziceni a fost o victimă sigură în Gruia, clujenii dominând la toate capitolele. 2-0 a fost scorul final, iar echipa antrenată pe atunci de Toni Conceicao începea noua ediţie a campionatului cum nu se poate mai bine. Marcatorii golurilor erau Sixto Peralta şi Sebastian Dubarbier, dar între timp ambii au dispărut din echipă.

Dacă „Ghepardul“ s-a transferat în Franţa, la Lorient, Peralta şi-a pierdut locul de titular, după venirea lui Nicolae Dică. În echipa care câştiga meciul jucau Mara, Trică, Leao şi Ruiz, toţi părăsind clubul ulterior. Mai mult, Tony va fi, foarte probabil doar rezervă diseară, Panin fiind preferat pe dreapta apărării. Odată cu venirea lui Felice Piccolo, Hugo Alcantara, titular incontestabil în tur, îi va ceda italianului locul din centrul defensivei, dar deocamdată jucătorul venit din Peninsulă nu este la punct cu pregătirea fizică. În aceste condiţii, echipa pe care o va trimite Mandorlini în teren este următoarea: Claro- Panin, Cadu, Alcantara, Edimar- Culio, Mureşan, Dani- Dică, Kone, Traore.

„Suntem mai buni decât Urziceniul“

La plecarea spre oraşul ialomiţean, preşedintele Iuliu Mureşan şi-a exprimat mulţumirea în legătură cu faptul că nu s-a amânat campionatul şi a declarat că echipa sa este mai bună decât cea a Urziceniului:

„Este bine că a început returul, deşi vom juca pe un teren greu. Suntem tehnici, dar cred că ne vom descurca. Urziceni este o echipă foarte bună, dar noi suntem şi mai buni. Sigur că şi hazardul va juca un rol important în această partidă, dar noi suntem pregătiţi pentru un meci de luptă. Cred că echipa de mâine va fi o surpriză pentru mulţi”, a spus acesta. Partida, condusă la centru de Marius Avram, acelaşi arbitru ca în tur, va începe la ora 17.30 şi va fi transmisă în direct de Digisport.

Paszkany îl vrea pe Dică la naţională

Patronul luiCFR, Arpad Paszkany, a declarat că şi-ar dori ca echipa naţională să vină cât mai des la Cluj, pe „Dr. Constantin Rădulescu“. Acesta îl vede pe Nicolae Dică unul dintre selecţionaţii lui Răzvan Lucescu: „Porţile stadionului nostru sunt mereu deschise pentru echipa naţională. Eu nu pot să dau sfaturi selecţionerului, dar mi-aş dori ca la naţională să fie şi jucători ai CFR-ului. Sper ca Nicolae Dică să-şi relanseze cariera şi să fie convocat”, a conchis Paszkany.


 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite