CFR atacă o victorie la Vaslui, după trei ani. Cîrţu: „Nu avem nici o scuză dacă nu câştigăm“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR nu a mai câştigat la Vaslui din turul sezonului 2007-2008, când s-a impus cu 2-0, prin golurile lui Trică şi Culio. În ediţia trecută, clujenii nu au obţinut decât un punct în confruntările cu moldovenii patronaţi de Porumboiu.

În ultimii doi ani, FC Vaslui a fost un adversar serios pentru CFR în lupta pentru titlu. În cei cinci ani de când a promovat, echipa moldoveană a progresat de la an la an, fiind considerată în acest moment una dintre favoritele la titlu, deşi poziţia din clasament nu este cea aşteptată de patronul echipei. După ce „telenovela Lopez Caro“ a luat sfârşit, banca tehnică a fost preluată de Viorel Hizo, aflat la al doilea mandat pe banca „galbenilor“, iar echipa este într-o uşoară revenire de formă.

În cele zece întâlniri disputate între cele două în prima ligă , CFR are palmares favorabil, obţinând cinci victorii, trei remize şi pierzând doar de două ori. Dacă în primii trei ani, CFR s-a impus în majoritatea disputelor, moldovenii au reuşit să recupereze din handicap în ultimele două sezoane. Ultima victorie obţinută de „vişinii“ a fost în 4 aprilie 2009, când moldovenii au plecat de la Cluj învinşi la scor de neprezentare. La finalul meciului, conducerea clujeană l-a demis, în mod surprinzător, pe Dusan Uhrin jr.

Cîrţu vrea victorie cu orice preţ

În sezonul trecut, CFR a pierdut la Vaslui, scor 0-2, iar pe teren propriu nu a obţinut decât o remiză albă. Acum, echipa lui Cîrţu vrea să se întoarcă din fieful lui Porumboiu cu o victorie:

„Nu e un meci neapărat decisiv sau capital, ci foarte important. La fel de important va fi să nu pierzi cu Urziceni şi Galaţi. La obiectivul pe care îl ai, trebuie să câştigi tot, nu ai nicio scuză. Îmi doresc să ne impunem la Vaslui pentru că o victorie ar crea o stare de spirit foarte bună la echipă. Moldovenii au o serie de jucători periculoşi, precum Wesley, Ghencev, Burdujan sau Sânmărtean, fotbalişti buni cu toţii. Trebuie să găsim antidotul pentru a-i bloca“, a declarat tehnicianul.

De asemenea, acesta a vorbit despre absenţa lui Gabi Mureşan şi posibilitatea folosirii lui Ioan Hora, obosit după meciul naţionalei de tineret, de la Botoşani: „Din păcate Gabi Mureşan nu va juca la Vaslui, sper să îl avem pentru partida de cupă, cu Târgu-Mureş. Costa e o variantă pentru înlocuirea lui, am o imagine despre el, ştiu unde aş putea să folosesc dar nu vreau să fac nicio caracterizare a jucătorului. Kivuvu ar fi şi el o soluţie, o să văd. Hora va merge la Vaslui, resimte oboseala, dar ne vom baza pe el pentru acest meci“, a spus Cîrţu.

Acesta consideră că faptul că Bayern are mai mulţi jucători accidentaţi înaintea meciului din Champions League cu CFR, nu este un dezavantaj pentru echipa bavareză:

„Ştim programul care ne aşteaptă, echipa trebuie să reziste pe cele trei fronturi, iar pe jucători trebuie să-i ţinem în priză pentru a fi concentraţi. Dacă se poate să obţinem maxim din cele nouă meciuri, atunci maxim să fie! În primul rând trebuie să ne gândim la meciul de la Vaslui, nu să-i plângem pe nemţi, pentru că au un lot foarte valoros şi pot pune probleme oricui. Ei sunt un titan al fotbalului european care nu-şi face griji din lipsa unor jucători. Aş vrea să câştigăm ambele meciuri, dar parcă o victorie la Vaslui ar fi mai plauzibilă. În fotbal orice e posibil. Nu trebuie să intri în teren ca o victimă sigură“, a conchis antrenorul. Meciul dintre FC Vaslui şi CFR se va disputa mâine, la ora 22.00.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite