Stiri din Cluj-Napoca

CFR a învins la limită pe Videoton Szekesfehervar

9 februarie 2010, 18:11 |  Autor: Robert Gal-Pal | 

Cuvinte cheie: cfr, cluj, victorie, videoton,

Sixto Peralta a plătit tribut salariului uriaş pe care-l are

Cluj

Sixto Peralta a plătit tribut salariului uriaş pe care-l are

 

Echipa antrenată de italianul Andrea Mandorlini s-a impus la limită în faţa formaţiei maghiare Videoton Szekesfehervar. Unica reuşită a partidei a fost semnată de Sixto Peralta

După dezastrul de la amicalul precedent, când clujenii au fost învinşi fără drept la replică, scor 4-0, de Dinamo Zagreb, Mandorlini a reuşit să-şi mobilizeze elevii, care au obţinut un succes. Deşi au avut în faţă un adversar mult mai modest, „ceferiştii“ şi-au îmbunătăţit jocul şi au câştigat cu 1-0.

Într-o partidă jucată pe o ploaie torenţială, s-a intrat la egalitate la pauză, dar în partea a doua echipa clujeană a profitat de lotul mai valoros de care dispune. Unica reuşită a venit în minutul 65, după o combinaţie între Peralta şi Deac, finalizată de argentinian. Mandorlini a început cu formula: Nuno Claro, Panin, Edimar, Mureşan, Alcantara, Cadu, E. Dică, Traore, Culio, Bud, N. Dică, iar pe parcurs a rulat tot lotul.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole