CFR Cluj a învins FC Basel, scor 2-1, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CFR Cluj a învins FC Basel, scor 2-1
CFR Cluj a învins FC Basel, scor 2-1

Campioana României, CFR Cluj, a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), formaţia elveţiană FC Basel, într-un meci contând pentru prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor.

Campioana Elveţiei a deschis scorul în finalul primei reprize, prin Marco Streller (44), dar CFR a întors rezultatul în numai câteva minute în repriza secundă, graţie ''dublei'' reuşite de senegalezul Moudou Sogou ('66, '71), care a mai avut o bară şi o ocazie uriaşă pe final.

"Fotbalul seamănă din ce în ce mai mult cu şahul, unde maestrul este antrenorul. Am jucat foarte bine, am mizat pe căderea fizică a elveţienilor. Din păcate a venit acel gol, dar în repriza secundă am jucat aşa cum mi-am imaginat. Pentru Sougou trebuie lăudat Mureşan, ca el este şeful scouterilor. L-am urmărit doi ani şi jumătate înainte să îl aducem la noi. Felicit toată echipa, inclusiv pe Andone. Am avut ofertă de mai mult de două milioane şi jumătate şi nu l-am dat pe Sougou ",a declarat Arpad Paszkany la Dolce Sport.

FC Basel: Sommer - Steinhöfer, Sauro (Kovac '86), Dragovic, Park -  Cabral, Diaz - D. Degen (F. Frei '72), Salah, Stocker (A. Frei '79) - Streller. Antrenor: Heiko Vogel

CFR Cluj: Felgueiras - Pinto, Cadu, Rada, Camora -  Rui Pedro (Nicoară '72), Godemeche (Mureşan '67), Sare, Bastos - Sougou - Kapetanos (Ronny '50). Antrenor: Ioan Andone

Cartonaşe galbene: Stocker '46, Degen '52, Dragovic '78, Steinhöfer 90+4, Frei '90+4 / Kapetanos '45, Felgueiras '52, Bastos '55, Sare '90+4

Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Suedia, cu Jonas Eriksson la centru, ajutat de Mathias Klasenius şi Daniel Wärnmark. Rezervă a fost Stefan Wittberg. Asistenţi suplimentari au fost Martin Strömbergsson şi Tobias Mattsson.

Partida retur este programată la 29 august.

Cum era CFR să piardă meciul la “masa verde”

Pare incredibil pentru acest nivel, dar CFR Cluj ar fi putut să piardă meciul la “masa verde”. Felice Piccolo a fost trecut iniţial pe lista rezervelor, însă el nu avea drept de joc. Supendat trei etape după “roşu” primit în meciul cu Basel din 2010, Piccolo a stat de atunci doar un meci, cel cu AS Roma.

Clujenii au crezut că el şi-a ispăşit şi restul suspendării, pentru că nu l-au folosit cu Slovan Liberec. Pentru aceasta însă, fundaşul ar fi trebuit să fie trecut pe lista trimisă la UEFA cu jucătorii din lot. În orice caz, Piccolo a fost retras în ultima clipă de pe banca de rezerve, iar Andone a început meciul cu doar şase jucători de schimb. Dacă italianul ar fi fost folosit, ceea ce era destul de probabil în condiţiile evoluţiei lui Rada, clujenii pierdeau meciul la masa verde. În această situaţie se află şi Maftei. El are o suspendare de trei meciuri de când era la Urziceni şi abia aseară şi-a “şters” o partidă fără drept de joc. Dacă ar fi fost pus pe lista UEFA înaintea meciului cu Liberec, Maftei era apt pentru returul cu Basel.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite