Cluj: Mandorlini: „M-am decis în câteva minute să semnez cu CFR”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrea Mandorlini se va întâlni astăzi cu noii săi jucători, iar apoi va conduce primul antrenament al CFR-ului, echipă pe care o va antrena cel puţin până la finalul campionatului

Antonio Conceicao este istorie la Cluj. Portughezul şi-a făcut bagajele şi a plecat acasă, iar locul său am fost luat de al treilea italian din istoria clubului din Gruia. Andrea Mandorlini, fost jucător în Serie A, la Torino, Ascoli, Atalanta şi Udinese, iar apoi antrenor la Atalanta şi Siena, tehnicianul a semnat un contract valabil până la finalul campionatului, cu opţiune de prelungire în cazul în care va reuşi eventul.

Astăzi, conducerea clubului l-a prezentat oficial pe antrenorul care a venit pentru a schimba faţa unei echipe blazate. Mandorlini şi-a cerut scuze pentru faptul că nu a dat mai repede detalii în legătură cu viitorul său la CFR, iar apoi a promis că va face tot posibilul pentru a aduce trofee la Cluj:

„A fost o telenovelă întreagă venirea mea la Cluj. Îmi cer scuze că nu am putut da mai multe amănunte, dar trebuie să înţelegeţi că existau foarte multe variabile şi situaţia nu era deloc clară. Din respect pentru fostul antrenor, am evitat să fac publică numirea mea la CFR. Mulţi antrenori ar face o astfel de alegere pentru bani şi glorie, dar eu am fost încântat de proiectul de aici şi am acceptat în câteva minute. Nu mi-e frică de muncă şi de provocările acestui club”, au fost primele cuvinte ale italianului.

A semnat doar până la vară

Mandorlini este antrenorul CFR-ului, cel puţin până la vară. În cazul în care va reuşi să câştige eventul, italianului i se va prelungi automat contractul, pe încă doi ani. Principalul finanţator al clubului, Arpad Paszkany, a explicat motivele pentru care a decis instalarea tehncianului din „Cizmă”, în dauna unui român.

„Nu regret numirea niciunui antrenor de până acum, cu excepţia lui Dusan Uhrin, care nu era potrivit pentru stilul nostru de joc. Antrenorul este generalul şi soldaţii sunt jucătorii, care atunci când merg la duş şi se uită în oglindă, trebuie să fie mulţumiţi de realizările lor. Am vrut să aducem un antrenor român, dar niciunul dintre cei liberi nu s-a putut ridica la nivelul pretenţiilor noastre şi nu ne putea garanta că la finalul campionatului echipa va fie acolo sus, pe primul loc”, a spus acesta.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

image
image
image
image

   

image
image
image
image

Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS, contactează-ne prin Yahoo! Messenger sau e-mail, vizualizează pe YouTube producţiile video realizate de redactori. Fii mereu în legătură cu redacţia prin intermediul Facebook, Hi5 sau MySpace

Ţi-ai dori să îţi petreci concediul în Caraibe, cu 3.000 de euro în buzunar? Visul tău poate deveni acum realitate. Participă la concursul Miss Click 2009 şi ai şansa de a te distra pe cinste, alături de un prieten! Dă click pe imaginea de mai jos, spune-ne cum te cheamă şi lasă-ne un număr de telefon, iar fotografii noştri te vor contacta în cel mai scurt timp posibil. 

Garantat primeşti 100 de lei şi un photobook profesionist!

Citeşte aici regulamentul concursului

image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite