CFR, rămasă fără jucători, părăsită şi de fani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectatorii vin în număr tot mai mic la meciurile CFR-ului, iar apogeul va fi atins la meciul cu Dinamo, când echipa nu va fi încurajată de niciun suporter. Iuliu Mureşan a anunţat că niciun suporter al fostei campioane nu va fi în tribunele din „Ştefan cel Mare“ la meciul de mâine

CFR se confruntă cu mari probleme în acest sezon, complet ratat, care a dus-o până pe locul 8 al clasamentului, cu patru etape înainte de final. În acest moment, Edimar, Piccolo, Maftei, Mureşan, De Zerbi şi Kapetanos sunt indisponibili, ei fiind accidentaţi de mai mult timp, acesta fiind unul dintre factorii care au concurat la prostul mersul echipei în această ediţie de campionat.

De aici, până la a fi părăsiţi de spectatori nu a fost decât un pas, audienţa fiind tot mai scăzută pe „Dr. Constantin Rădulescu“, de la o etapă la alta. La meciul cu Oţelul, echipă care se luptă pentru titlul de campioană, în Gruia nu au fost decât 4000 de spectatori, mult sub media din ultimii ani, când la meciurile cu echipele importante ale campionatului veneau peste 12.000 de spectatori, iar în partidele din deplasare întotdeauna erau 100-200 de fani sau chiar 1000 cu echipele mari.

Nu merge nimeni la Bucureşti

Mai mult, la meciul cu Dinamo, programat mâine seară în „Ştefan cel Mare“, galeria CFR-ului nu va fi prezentă. Unul dintre motive este acela că membrii peluzei „vişinii“ nu intenţionează să facă deplasarea la meci, nemulţumiţi de evoluţia slabă a echipei. Un alt argument care stă în calea prezenţei clujenilor pe stadion, cel mai important, este acela că cei din conducererea lui Dinamo nu vor să le mai ofere bilete, după scandalul din meciul tur.

Atunci, dinamoviştii care nu proveneau din Capitală n-au fost lăsaţi să asiste la meci, acum, bucureştenii vor aplica acelaşi procedeu şi astfel partida de mâine dintre Dinamo şi CFR Cluj nu va fi una cu probleme pentru forţele de ordine. Totuşi, cei care vor fi în tribunele din „Ştefan cel Mare“ vor fi nevoiţi să aibă buletin de Cluj.

„Suporterii noştri nu vor veni la meci, iar în cazul în care vor fi 50-60 de inşi care vor face deplasarea la Bucureşti vor prezenta buletinul de Cluj, aşa că nu vor fi probleme“, a declarat preşedintele celor de la CFR, Iuliu Mureşan. Acesta, însoţit de mai mulţi oficiali ai echipei vor fi în lojele stadionului, dar patronul Arpad Paszkany nu va asista la partidă.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite