Cluj: Creşte media spectatorilor de la CFR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Creşte media spectatorilor de la CFR
Cluj: Creşte media spectatorilor de la CFR

În sezonul trecut, CFR a avut o medie de 8500 de spectatori la meciurile de pe teren propriu, iar în acest sezon, cifrele indică o uşoară creştere. Pentru partida din această seară, nu s-au vândut decât 3000 de bilete, dar se aşteaptă în jur de 11.000 de spectatori

La partida din prima etapă, cu Unirea Urziceni, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu au asistat aproximativ 10.000 de spectatori. În comparaţie cu anul câştigării titlului, la întâlnirea cu aceeaşi echipă, au asistat 14.000 de spectatori dornici să vadă parcursul formaţiei favorite spre primul campionat din istorie.

Interesul pentru partida din etapa a treia cu Oţelul, care va avea loc în această seară este destul de scăzut. Clubul CFR nu a vândut decât 3000 de bilete, cu doar câteva ore înainte de meci.

„Avem şi 3600 de abonaţi şi până la ora meciului preconizăm că vom mai vinde în jur de 4000 de bilete. În total, pe stadion vor fi aproximativ 11.000 de spectatori”, a declarat ofiţerul de presă al clubului, Tudor Pop.

În aceste condiţii, media spectatorilor de pe teren propriu, după numai două etape scurse, este de 10.500, cu 2000 mai mare decât în întregul sezon 2008-2009.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite