Bolnavul închipuit, un pacient cât se poate de real

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adevărul de Cluj, 13 octombrie
Adevărul de Cluj, 13 octombrie

Anual la Cluj se înregistrează 150-200 de cazuri de pacienţi a căror suferinţă există doar în mintea lor.

Cine ar fi crezut că bolnavul închipuit de care vorbea Moliere chiar există? Mai mult decât atât, suferinţa acestui bolnav e cât se poate de reală. Noţiunea de tulburarea de somatizare, aşa cum se numeşte ştiinţific boala pacienţilor închipuiţi, a apărut cu 100 de ani în urmă, dar studiile au devenit mai avansate abia în ultimii douăzeci de ani. Este vorba de o suferinţă care îl face nefericit pe pacient, dar care nu are cauze evidenţiabile prin analize de laborator.

Maria Irimia, o casnică din Galaţi în vârstă de 54 de ani, este un astfel de bolnav închipuit. Aşteaptă cu înfrigurare într-unul din saloanele profesorului univesitar clujean Dan Dumitraşcu să i se spună de ce analizele ei medicale ies perfect de câţiva ani, dar ea se simte tot mai slăbită. Îşi simte organele interne tulburate, nu mai are poftă de mâncare şi nu mai poate dormi aproape deloc pe timpul nopţii. „Mă doare şi ficatul şi fierea, mă săgeată ceva aici la burtă şi nu mai am aer să respir", spune Maria Irimia.

„Am fost la Iaşi şi mi-au spus că s-ar putea să am hepatită, am fost la Petroşani şi mi-au spus ca sunt suspectă de ciroză, iar din cauza insomniei mi s-a spus că ar fi mai bine să merg la control la un medic psihiatru", continuă ea. Medicii din Galaţi au trimis-o în cele din urmă la Cluj, la chirurgul Cezar Pop pentru o intervenţie chirurgicală la nivelul organelor interne, unde ea acuză mereu dureri insuportabile. În urma analizelor ieşite perfect, chirurgul Cezar Pop a înţeles că pacienta lui are nevoie de un alt tip de tratament şi nu de bisturiu.

Aşa că a trimis-o la profesorul Dan Dumitraşcu, cel mai bun specialist din ţară în tulburarea de somatizare.

Dan Dumitraşcu o duce în faţa studenţilor săi. Îşi priveşte pacienta atent şi îi explică faptul că boala ei nu se vindecă, dar că trebuie să trăiască cu ea. „Singurul lucru pe care trebuie să-l fac este să mă liniştesc, să mă relaxez şi să nu mai umblu pe la doctori pentru analize inutile. Mi-am dat seama că boala mea e o noutate, am înţeles asta din ce le-a spus profesorul studenţilor când le-a prezentat cazul meu", spune Maria Irimia.

Profesorul i-a prescris pacientei nişte medicamente care au darul de a o calma, aşa încât organele interne să nu mai fie atât de tulburate de agitaţia ei mentală.

Percepţie de boală

La Cluj sunt depistaţi anual în jur de 150-200 de pacienţi care suferă de tulburare de somatizare. Practic, este vorba de o tulburare neexplicată pe deplin. „Sunt oameni care acceptă că durerea lor de burtă sau lipsa de aer nu are o explicaţie, dar sunt şi alţii care nu pot înţelege acest lucru şi atunci merg la tot mai mulţi doctori si fac tot mai multe analize medicale", spune Dan Dumitraşcu. Este vorba de faptul că bolnavul îşi induce mental o tulburare a organelor interne, fără ca acestea să fi suferit vreo leziune. „Această clasă de tulburări cuprinde aşa-numita isterie - care presupune de fapt o reacţie bruscă, asociată cu panică -, ipohondria - o boală în care pacientul nu poate fi liniştit în ciuda recomandărilor medicului - şi tulburarea de somatizare - care este una de percepţie a stării organelor interne".

Tulburarea de somatizare se întâlneşte mai mult la femei decât la bărbaţi şi la clasele sociale mai puţin instruite. Din păcate nu există încă medicamente perfecte pentru această afecţiune. Costul  analizelor care se fac pentru eliminarea tuturor variantelor de boli posibile înainte de depistarea concretă a tulburării de somatizare este foarte ridicat, poate fi chiar de ordinul sutelor de lei. Acest cost nu poate fi însă precizat cu exactitate pentru că diferă de la pacient la pacient în funcţie de simptomele pe care le remarcă medicii.

Master nou în domeniu

Cercetările legate de acest tip tulburări au evoluat atât de mult în ultimii ani încât din această toamnă, Ministerul Educaţiei a acceptat ca la Cluj să se facă primul masterat de psihosomatică din ţară, specializare care reprezintă o colaborare între Facultatea de Psihologie a Universităţii „Babeş-Bolyai" şi Universitatea de Medicină şi Farmacie. Responsabilul acestei linii de master este chiar profesorul Dan Dumitraşcu.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite