Boc: „Vom discuta în continuare cu cei de la Bechtel”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Boc a tăiat panglica autostrăzii în 1 Decembrie 2009
Emil Boc a tăiat panglica autostrăzii în 1 Decembrie 2009

Reprezentanţii companiei americane Bechtel, constructorul Autostrăzii Transilvania, au anunţat miercuri că sunt nevoiţi să reducă drastic activitatea pe şantierul autostrăzii. În replică, directorul Companiei de Autostrăzi motivează situaţia prin lipsa banilor, iar premierul Emil Boc spune că negocierile cu cei de la Bechtel vor continua.

„Suntem siliţi să luăm în considerare o posibilă concediere colectivă”, a declarat Michael Swinford, directorul Bechtel România. Acesta a explicat motivele pentru care firma este nevoită să reconsidere planurile pe acest an prin lipsa finanţărilor şi datoriile pe care statul încă le are de achitat, în contul lucrărilor de anul trecut. „În acest moment există obligaţii financiare importante către Proiectul Autostrada Transilvania care nu au fost onorate.

De asemenea, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) nu ne-a putut oferi informaţii despre fondurile disponibile în 2010 pentru plata lucrărilor ce vor fi executate în acest an”, a precizat Swinford într-un comunicat de presă. Potrivit liderului de sindicat Grigore Pop, suma datorată de CNADNR pentru lucrurile efectuate de Bechtel, începând din luna august 2009, se ridică la 159 milioane euro.

Bechtel reclamă şi neefectuarea exproprierilor pentru asigurarea frontului de lucru. „Pe de alta parte, CNADNR întâmpină şi alte dificultăţi, cum ar fi asigurarea accesului liber şi fără obstacole la suprafeţe de teren cu o întindere considerabilă, situate una în continuarea celeilalte, în vederea efectuării lucrărilor de construcţie”, se mai arată în comunicat.

Sindicatele reacţionează

Avertismentele Bechtel au provocat îngrijorare în rândul angajaţilor români. Grigore Pop, preşedintele sidicatului Cartel Alfa Cluj a cerut întrunirea de urgenţă a Comisiei pentru Dialog Social, organism de mediere care funcţionează pe lângă Instituţia Prefectului Cluj. „Am primit o notificare din partea Bechtel privind disponibilizarea tuturor celor 1933 de angajaţi, începând din data de 5 martie”, ne-a declarat Grigore Pop. Liderul sindical a afirmat că cere guvernului continuarea proiectului şi asigurarea finanţării.

Altă strategie va fi de asigurare a protecţiei sociale, pentru cei care vor fi totuşi concediaţi. „Încercăm să-i obligăm să asigure recalificarea profesională a celor care vor fi disponibilizaţi şi să le acorde 24 de salarii compensatorii”, a mai spus Pop. Contractul de muncă semnat de viitorii disponibilizaţi nu prevede, însă, decât două salarii compensatorii.

Compania de Autostrăzi arată buzunarul gol

Dorina Tiron, directorul general al CNADNR a confirmat pentru „Adevărul” că în acest moment nu sunt asigurate resursele continuării proiectului. „Nu ştim exact pe ce resurse financiare ne putem baza. Le-am spus celor de la Bechtel să caute şi ei bani şi căutăm şi noi”, ne-a declarat Tiron. Şeful CNADNR a confirmat şi existenţa restanţelor financiare, despre care a spus însă că s-a căzut de acord cu compania americană: „Am convenit la o eşalonare până în aprilie”.

Boc caută soluţii

Premierul Emil Boc ne-a declarat că se caută în continuare soluţii pentru deblocarea situaţiei. „Vom discuta în continuare cu cei de la Bechtel”, a promis Emil Boc în cursul serii trecute. În urmă cu două zile, premierul opinase că pe unele secţiuni ale Autostrăzii Transilvania ar trebui găsite şi alte surse de finanţare decât bugetul de stat.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite