Boc: „Tronsonul 2B din Autostrada Transilvania va fi gata în noiembrie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc a declarat, astăzi, că tronsonul 2B al Autostrăzii Transilvania, între Turda şi Câmpia Turzii, în lungime de 12 kilometri, va fi finalizat în luna noiembrie, astfel încât traficul greu să fie scos din cele două oraşe, iar distanţa dintre ele să fie parcursă în 10 minute, în loc de 45.

Boc a făcut declaraţiile pe şantierul Autostrăzii Transilvania. „Tronsonul 2B al Autostrăzii Transilvania, între Câmpia Turzii şi Turda, va fi de 12 kilometri şi va fi finalizat în noiembrie. Finalizarea acestui tronson va duce la scoaterea traficului greu din cele două oraşe şi va face ca distanţa între ele să fie parcursă în zece minute, în loc de 45 de minute, cât este în prezent”, a spus Boc.

Premierul a precizat că, în primul trimestru al anului viitor, urmează să fie achitate datoriile restante pe care statul român le mai are faţă de Bechtel pentru lucrările deja realizate la autostradă.

Directorul de comunicare al Bechtel, Bogdan Sgârcitu, a declarat că datoriile statului român pentru lucrările efectuate la Autostrada Transilvania se ridică la 75 milioane de euro, din care 38 milioane de euro reprezintă costurile de execuţie ale tronsonului Turda - Câmpia Turzii. Potrivit acestuia, stadiul fizic al lucrărilor la acest tronson este, în momentul de faţă, de 75 la sută.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite