Boc: Organizarea Congresului PPE la Bucureşti, o reuşită a PDL, o recunoaştere a meritelor partidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Boc
Emil Boc

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc spune că organizarea Congresului PPE la Bucureşti reprezintă o reuşită a PDL şi o recunoaştere a meritelor partidului în ceea ce înseamnă poziţia sa în Europa.

"Organizarea Congresului PPE la Bucureşti este o reuşită a PDL care a reuşit să aducă peste 17 lideri din UE, şefi de stat şi de guvern, preşedintele PPE, pe preşedintele Comisiei Europene. Este o recunoaştere a meritelor PDL în ceea ce înseamnă poziţia lui în Europa şi capacitatea de a guverna ţara în cele mai grele momente ale crizei economice. Este o formă de recunoaştere din partea PPE că PDL şi-a sacrificat imaginea şi voturi în perioadă de maximă criză economică pentru a da soluţii necesare ţării, chiar dacă ele nu au fost cele mai bune din punctul de vedere al imaginii partidului şi al voturilor obţinute în diverse competiţii electorale", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Emil Boc, potrivit Mediafax.

El a arătat că organizarea Congresului PPE la Bucureşti este un succes pentru PDL în condiţiile în care PSD nu a putut organiza congresul socialiştilor europeni la Bucureşti deoarece aceştia au preferat să îl ţină la Bruxelles, pentru că "nu doreau să îşi asocieze numele cu PSD-ul din România". Potrivit acestuia, România are toate şansele să obţină un post de vicepreşedinte al PPE, pe care îl merită ca atare, iar PDL o va susţine pe Anca Boagiu pentru un post de vicepreşedinte.

"Este un post pe care PDL îl merită pe deplin, având în vedere poziţia pe care o are în rândul partidelor populare europene din Europa", a afirmat fostul lider democrat-liberat. Emil Boc a precizat că va fi prezent la Bucureşti într-una din zilele Congresului PPE. Congresul PPE se va desfăşura, miercuri şi joi, la Palatul Parlamentului. La Congres vor lua parte aproximativ 1.200 de participanţi din 40 de ţări europene.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite