Black metal timişorean la Cluj (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sol Faur şi Hupogrammos, doi dintre membrii Dordeduh.
Sol Faur şi Hupogrammos, doi dintre membrii Dordeduh.

Rockerii bănăţeni de la Dordeduh au cântat pentru prima oară în faţa fanilor din Cluj. Alături de aceştia, ieri seară, au mai susţinut recitaluri, în premieră, formaţiile Indian Fall şi Sear Bliss.

În jur de 200 de fani ai muzicii rock din Cluj au asistat aseară la concertele susţinute de formaţiile Indian Fall, Dordeduh şi Sear Bliss în clubul Roland Garros. Pentru intrarea la evenimentul organizat de Hatework şi Asociaţia Culturală „Manifest“, preţul tichetului a fost 30 de lei la cumpărarea biletului în avans, respectiv 40 de lei în ziua concertului.

De curând înfiinţată de foşti doi membri ai Negura Bunget, Hupogrammos şi Sol Faur, black metaliştii de la Dordeduh au pentru prima oară pe o scenă din Cluj în aplauzele spectatorilor. Recitalul a fost deschis cu „Dojana“, piesă compusă încă din perioada Negura Bunget, compoziţie inclusă pe noul album „Valea Omului“.

Au urmat cunosutele „Avânt în abis“, „Cumpăt“ şi „Cunoaşterea tăcută“, dar şi alte piese care i-au făcut pe spectatori să atingă „ţelul“ pe care şi l-au propus artiştii, respectiv „elevarea conştiinţei pe cele mai înalte tărâmuri ale spiritului uman printr-un act muzical care sa incapsuleze cele mai adânci adevăruri sufleteşti“. Seara de ieri a fost încheiată de Sear Bliss, trupa maghiară înfiinţată acum 15 ani şi care a venit la Cluj în componenţa iniţială, după ce de-a lungul timpului aceasta a avut alţi diferiţi membri.

Pentru astăzi, Dordeduh are programat un concert în Club Vox Suceava, urmând ca mâine aceştia să ajungă la Bucureşti (Club Fabrica), respectiv în 6 noiembrie la Braşov (Rockstadt).

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite