Bechtel: disponibilizările depind de plata datoriilor pentru lucrările făcute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicalistul Nicolae Feneşan a cerut renunţarea la disponibilizări
Sindicalistul Nicolae Feneşan a cerut renunţarea la disponibilizări

Reprezentanţii Bechtel au declarat că au negociat cu reprezentanţii Guvernului plata eşalonată a adatoriilor pentru pentru lucrările de ja efectuate. Astfel, compania ar urma să îşi primească banii restanţi până la sfârşitul lunii aprilie.

Dacă negocierile nu ajung la niciun rezultat, muncitorii la autostradă ar urma să primească previzul de concediere în data de 5 martie.

Liderul Federaţiei Generale a Sindicatelor „Familia”, Nicolae Feneşan, la care este afiliat Sindicatul „Transilvania”, al angajaţilor Bechtel, a declarat că, în acest moment se află în negocieri cu reprezentanţii Bechtel, negocieri care se află în termenul legal de 30 de zile până la intrarea în vigoare a notificării de concediere colectivă.

Potrivit acesteia, muncitorii la autostradă ar urma să primească previzul de concediere în data de 5 martie. „Notificarea trimisă anul acesta seamănă foarte mult cu cea trimisă anul trecut, tot în ianuarie, de către Bechtel. Anunţa că foarte multe persoane care au contracte de muncă pe perioadă determinată vor rămâne pe drumuri. Sunt multe aspecte nelegale în această intenţie de concediere“, a declarat Daniel Don, directorul AJOFM Cluj, la Comisia de Dialog Social ce a avut loc astăzi la Prefectură.

Nicio strategie de finanţare pe 2010

De partea cealaltă, reprezentanţii Bechtel nu au făcut nicio declaraţie oficială cu privire la disponibilizări. În schimb, ei au artătat că acţiunile lor sunt strâns legate de plata datoriilor pe care guvernul le are faţă de compania americană. Este vorba despre 159 de milioane de euro, la care se adaugă TVA-ul ce trebuie recuperat. „Procesul declanşat de noi este unul de intenţie. Totul depinde de bani. Bugetul pe 2010 prevede doar 700 de milioane de lei, ceea ce înseamnă 170 de milioane de euro pentru Bechtel. S-ar putea ca aceşti bani să nu acopere nici măcar datoriile pentru lucrările de anul trecut. Nu ni s-a comunicat nicio strategie concretă de finanţare a proiectului pentru 2010“, a declarat Bogdan Sgârcitu, directorul de comunicare al Bechtel.

El a precizat că, cel puţin pentru tronsonul Turda-Câmpia Turzii exproprierile au fost făcute, în consecinţă, lucrările la cei 10 km ar putea fi finalizate până în luna iulie, dacă vor veni banii de la stat. În schimb, pentru tronsonul 3C, până la Suplacu de Barcău, în judeţul Bihor, nu au fost făcute nici măcar aceste exproprieri, potrivit lui Sgârcitu.

 „În varianta în care lucrările vor continua, ne gândim să cerem reducerea numărului de diponibilizaţi“, a mai spus liferul sindical Nicolae Feneşan. Următoarea rundă de negocieri între sindicat şi Bechtel va avea loc miercuri.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite