Becali: Singura echipă care este pe blat cu arbitrii este CFR-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali, proprietarul clubului Steaua
Gigi Becali, proprietarul clubului Steaua

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a criticat dur echipa CFR Cluj şi pe centralul Cristian Balaj după meciul disputat pe Arena Naţională, scor 1-1, spunând că clujenii sunt singura formaţie care este „pe blat cu arbitrii.

„Mureşan trebuia să primească patru galbene, am avut penalti. A fost un arbitraj şmecheresc, s-a arbitrat numai în favoarea lui. Balaj este un arbitru bun, este cel mai şmecher, să te ferească Dumnezeu de astfel de arbitri. Este cel mai ipocrit şi cel mai nenorocit om. Abia acum am văzut ce fel de om este Balaj. Astfel de oameni nu trebuie să trăiască, sunt nişte jagardele. Nu se face nicio curăţenie. Singura echipă care este pe blat cu arbitrii este CFR-ul. Le-au dat banii înainte şi nu ai cum să-i prinzi. E un criminal, n-are demnitate. Nu mai poate să facă DNA-ul nimic. Cu două luni înainte de a începe campionatul au luat 300-500.000 de euro, nu ştiu cât le-o fi dat, dat le-a dat. Asta e echipă să ia campionatul? Nu am dominat nici pe Avântul Ştefăneşti aşa cum i-am dominat pe ei. O jigodie de om şi-a bătut joc de munca acestor copii. Asta e, să ne călărească ungurii. Îl rog pe nenorocitul ăsta de Balaj să mă dea în judecată. Zicea că are şi el copii şi nevastă acasă şi nu-i place să fie făcut în toate felurile la televizor. Păi, băi, nenorocitulle, nici copii nu meriţi să ai“, a spus Gigi Becali, conform prosport.ro.
Formaţia Steaua a remizat, sâmbătă, scor 1-1 (0-1), cu echipa CFR Cluj, într-un meci disputat pe Arena Naţională, în cadrul etapei a XVII-a a Ligii I, în care oaspeţii au condus până în minutul 75 şi avut doi jucători eliminaţi, spre finalul jocului.
CFR Cluj a deschis scorul, în minutul ’15, prin Kapetanos, iar Steaua a egalat prin Mihai Costea ’75.
CFR Cluj a rămas în inferioritate numerică, în minutul 85, când au fost elimnaţi Mureşan şi Weldon

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite