Bebeluşul adus de la Giuleşti şi operat la Cluj a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bebeluşul care suferea de o malformaţie congenitală şi a fost operat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, unde fusese adus de la Maternitatea Giuleşti cu puţin timp înainte de izbucnirea incendiului la Terapie Intensivă, a murit.

Micuţul nu a mai putut rezista şi s-a stins la o zi după intervenţia chirurgicală de zece ore, în urma complicaţiilor, potrivit lui Mircea B\rsan, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Institutului Inimii "Niculae Stăncioiu". Bebeluşul a fost operat vineri, intervenţia durând peste zece ore.

Chirurgul Manuel Chira, specializat în chirurgie cardiovasculară, declara, înainte de intervenţie, că bebeluşul suferea de o malformaţie congenitală cardiacă foarte complexă şi cu un risc foarte mare de deces, diagnosticul fiind "ventricol drept cu dublă cale de ieşire cu vase mari transpuse".

Medicul spunea însă că, dacă nu ar fi fost operat, băieţelul nu ar fi trăit mai mult de trei-patru luni. Acesta preciza că malformaţia respectivă este destul de rară, motiv pentru care au fost efectuate doar câteva astfel de intervenţii pe an la nivel naţional. Potrivit acestuia, băieţelul Dragoş Matei cântărea trei kilograme şi a fost adus la Cluj de la Maternitatea Giuleşti, de unde fusese externat cu câteva ore înaintea izbucnirii incendiului la secţia de Terapie Intensivă.

„Băieţelul a fost externat de la Maternitatea Giuleşti cu câteva ore înaintea izbucnirii incendiului de la secţia de Terapie Intensivă. S-a vorbit cu dr. Toma de la Giuleşti, iar micuţul a fost adus la Cluj, unde a fost internat, iniţial, la secţia de Neonatologie a Clinicii de Obstretică-Ginecologie nr. 1, unde a mai luat în greutate şi a ajuns la trei kilograme, apoi l-am preluat noi să-l operăm la Institutul Inimii", spunea Manuel Chira.

Chirurgul Manuel Chira, cel care l-a operat pe micuţul Dragoş Matei, declara, sâmbătă, că intervenţia chirurgicală a fost extrem de lungă şi complexă, iar în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, după operaţie, au apărut complicaţii, pronosticul fiind rezervat.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite