Concurenţă record: 11 pe un loc la jurnalism şi comunicare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării a înregistrat cea mai mare concurenţă la admitere în acest an: 6,59 de candidaţi pe un loc la buget. Viitorii boboci ai facultăţii, care se vor pregăti să devină jurnalişti sau să muncească în comunicare nu ştiu motivele pentru şi-au ales să studieze în aceste domenii.

Jurnalişti, avocaţi, phihologi sau arhitecţi, acestea sunt profesiile pe care doresc să le practice viitorii boboci ai universităţilor clujene, la finalizarea studiilor. Cea mai mare concurenţă pentru un loc bugetat s-a înregistrat anul acest la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, 6,59 de candidaţi, pe un loc bugetat. Aici au dat examenul un total de 2.519 candidaţi pe 383 de locuri bugetate.

11 pe un loc la Comunicare

Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării, specializările „Jurnalism”, „Comunicare şi relaţii publice” şi „Publicitate”, din cadrul acestei facultăţi, a înregistrat anul acesta o concurenţă record, 1.712 de candidaţi pe 153 de locuri subvenţionate, ce înseamnă 11 candidaţi pe un singur loc.

„Nu ştiu de ce am ales această facultate”

Marea majoritate a celor care au fost admişi nu pot motiva de ce au ales să studieze în cadrul acestor specializări. „Nu ştiu de ce am ales această facultate. Nu m-am gândit dacă voi avea loc de muncă ulterior. Nu m-am decis ce vreau să fiu. Mi-ar plăcea poate să fiu purtător de cuvânt”, a declarat Fejer Kinga, din Harghita, care a fost admisă la secţia  „Jurnalism“ şi la secţia „Comunicare şi Relaţii Publice“. Acelaşi răspuns l-a dat şi un grup de absolvente admise la „Comunicare şi Relaţii Publice“, care au motivat doar că şi-au dorit să nu piardă prietenia legată la liceul unde au studiat. „Suntem şase colege şi am vrut să rămânem împreună. Nu ştiu de ce am dat aici. Aşa... Asta am vrut, oarecum, toate”, a spus Andreea Micheş. Clasamentul este urmat de Facultatea de Drept, unde au concurat 6,46 de candidaţi, pentru unul din cele 166 de locuri subveţionate de stat.

La Drept s-a picat cu 9,71

Pe primele locuri au fost nu mai puţin de patru elevi cu note de 10, iar absolvenţii de liceu care au avut media de admitere sub 9,71 au fost admişi doar în regim cu taxă.  Şi cei care îşi doresc să devină arhitecţi au dat piept cu o concurenţă de foc: 6 candidaţi pe un loc bugetat. Aici au dat admitere 420 de candidaţi, fiind puse la dispoziţie doar 70 de locuri la buget. Puţini au fost cei care au prins un loc pentru care nu vor scoate din buzunare câteva mii de lei anual şi la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Aici concurenţa a fost de 5.53 pe loc. La secţia română, la specializarea psihologie au candidat nu mai puţin de 10 absolvenţi de liceu, pentru un singur loc. Şi mediile de admitere au fost pe măsură, ultima notă de intrare la buget fiind 9.70.

Topul celor mai căutate facultăţi
Facultatea                                            Număr candidaţi / loc bugetat
Ştiinţe Politice şi Administrative            6.59
Drept                                                    6.46
Arhitectură                                           6.00
Psihologie                                            5.53
Geografie                                            4.64
Studii europene                                   4.63

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite