Cluj: “Nuntă în Basarabia”, în premieră mondială la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: “Nuntă în Basarabia”, în premieră mondială la Cluj
Cluj: “Nuntă în Basarabia”, în premieră mondială la Cluj

Comedy Cluj International Film Festival oferă în această seară publicului clujean, avanpremiera filmului “Nuntă în Basarabia” în regia lui Napoleon Helmis

Derularea peliculei de lung metraj va avea loc la ora 20.00, la cinematograful Victoria, deşi lansarea filmului este plănuită abia pentru anul 2010.

În cadrul conferinţei de presă susţinută astăzi pentru prezentarea filmului “Nuntă în Basarabia”, regizorul filmului a împărtăşit ziariştilor prezenţi, de unde a pornit această temă şi unde îi sunt rădăcinile. “Filmul nu este un documentar, deşi recunosc că m-am inspirat din propria mea experienţă, fiind căsătorit cu basarabeancă. În plus, din câte ştiu eu, acest subiect nu a mai fost atins în istoria cinematografiei româneşti la nivel de lungmetraj”, povesteşte regizorul Napoleon Helmis.

Scenariul scris în doi ani

Scrierea şi rescrierea scenariului a durat doi ani, după care au urmat 10 zile de repetiţii. În final, filmarea peliculei a durat 22 de zile, cu locaţia la Chişinău. Pentru a păstra autenticitatea situaţiilor, regizorul nu a ales decât trei personaje de naţionalitate română (mirele, mama şi unchiul acestuia), restul actorilor fiind basarabeni.

În timpul filmărilor, cei din echipă s-au lovit de nenumărate probleme, cum ar fi filmarea în anumite locuri în care era interzise sau aducerea dilema aducerii peliculei în România. După mai multe încercări şi scenarii, echipa a reuşit să introducă filmul în ţară, pe căi mai mult sau mai puţin legale, ne spune râzând producătorul filmului, Dan Raţiu. Despre actorii basarabeni, actorul Constantin Florescu, spune că: “am întâlnit nişte oameni extraordinari, care au fost şcoliţi la Moscova într-un mod extrem de serios şi pretenţios. Ceea ce m-a impresionat foarte mult era atitudinea lor, pentru că erau foarte determinaţi şi aveau un grad de implicare foarte mare, faţă de ceea ce am întâlnit eu în România, în ultimul timp.”

Nunta cu repetiţie

Povestea filmului este despre un cuplu format dintr-un tânăr dirijor român, căsătorit cu o balerină basarabeancă. Cei doi realizează că banii strânşi la nuntă nu le vor ajunge pentru a-şi cumpăra o casă, aşadar decid să facă o a doua nuntă, de data asta însă, în Basarabia, pentru a-şi lua “darul” şi de la rudele miresei.

“Lungmetrajul nu este genul de comedie pură pentru că de obicei genurile se amestecă în cinematrografie. Aşadar, acest film ar putea fi definit ca fiind o comedie romantică, cu un gust dulce-amărui”, explică Napoleon Helmis.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite