Bac cu DNA la Liceul Agricol din Cluj-Napoca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată după ce 42 de lucrări la română erau identice sau semănau izbitor. Inspectoratul Şcolar Cluj a declanşat şi o anchetă internă cu privire la lucrările la limba română care semănau izbitor între ele. 

Cârdăşie între profesorii supravheghetori, comisa de bac şi candidaţi sau o fraudă foarte bine pusă la punct doar de absolvenţi? Acestea sunt premisele de la care pleacă anchetele declanşate în cazul celor 42 de lucrări la Limba şi literarura română bănuite a fi multiplicate cu ajutorul unui copiator. „Profesorii corectori de la centrul zonal de la Colegiul Tehnic de Transporturi «Transilvania» au fost cei care au descoperit că o parte dintre lucrările scrise luni de către absolvenţi semănau între ele. Unele erau perfect identice, altele aveau părţi comune“, a declarat Anca Hodorogea, inspectorul şcolar general.

„S-a făcut o cercetare administrativă din care a reieşit că lucrările erau xerocopiate. Nu suntem ablitaţi să stabilim cu exactitate şi în mod oficial dacă lucrările au fost trase la copiator şi se fac cerecertări de alte organe pentru experitzare. Deocamdată noi continuăm ancheta“, spune Liliana Preoteasa, director general din cadrul Ministerului Educaţiei, responsabil cu organizarea Bacalaureatului 2010.

Copiate pe hârtii tipizate

Potrivit inspectorului şcolar general, lucrările la limba română au fost fotocopiate direct pe hârtiile tipizate folosite la examene, care au în colţul din dreapta sus un părtat destinat scrierii numelui candidatului. „În fiecare sală de concurs de la «Borza» erau câte doi supraveghetori. Ştim exact care dintre ei au fost în fiecare sală. Este acum de competenţa anchetatorilor să stabilească exact cum s-au desfăşurat faptele“, a spus Anca Hodorogea. Deşi profesorii corectori au descoperit frauda încă de marţi, ancheta internă s-a desfăşurat departe de opinia publică. „Nu am vrut să îi agităm pe candidaţi, aşa că doar am făcut nişte cercetări preliminare, le-am spus că au o problemă“, a mai declarat Hodorogea.  Inspectorul general a confirmat faptul că, după constatarea fraudei, a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie.

Procurorii DNA au declarat că, ancheta fiind în curs, dosarul nu este public. „După ce am aflat de situaţia de acolo, am suplimentat numărul de profesori supraveghetori, cu 20“, a mai spus Horia Corcheş, purtătorul de cuvânt al ISJ Cluj. „Este pentru prima dată când aud cuvântul xerox în acest context“, ridică din umeri preşedintele comisiei de Bac de la „Alexandru Borza“, Ilie Cornoiu, profesor universitar la USAMV. „Nici măcar nu avem copiator color în şcoală. Noi pentru multiplicarea subiectelor date candidaţilor am folosit un copiator alb-negru“, mai spune profesorul.

Nu am vrut să îi agităm pe candidaţi, aşa că doar am făcut nişte cercetări preliminare - Anca Hodorogea, Inspector şcolar general

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite