Avocatul lui Virgil Pop: „Soluţia din această cauză este nelegală şi a fost atacată cu recurs“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Virgil Pop a fost condamnat
Deputatul Virgil Pop a fost condamnat

Avocatul Eugen Iordăchescu, apărătorul deputatului PNL Virgil Pop, condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spune că sentinţa este nelegală şi netemeinică, fiind atacată cu recurs.

Avocatul Eugen Iordăchescu, apărătorul deputatului PNL Virgil Pop, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că a fost declarat deja recurs la sentinţa dată de ICCJ. „Am declarat deja recurs, vom vedea motivarea instanţei de fond şi să motivăm recursul pe care l-am declarat. Noi apreciem că soluţia din această cauză este nelegală şi netemeinică. Noi apreciem că nu există probe în sensul constatării vinovăţiei deputatului Virgil Pop, faptele care i-au fost imputate acestuia nu au fost dovedite şi în aceste condiţii hotărârea de condamnare reprezintă o eroare judiciară. Pedeapsa mi se pare exagerată şi contrară tuturor principiilor care stau la baza unui act de justiţie care să fie conform regulilor care guvernează procesul penal", a declarat Eugen Iordăchescu.

Deputatul PNL Virgil Pop a fost găsit vinovat de instanţa supremă în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi a fost condamnat, vineri, la cinci ani de închisoare cu executarea pedepsei, decizia nefiind definitivă.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite