Avocatul lui Bica: Sentinţa de condamnare la închisoare cu executare va fi atacată cu apel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Bica rămâne în arest
Radu Bica rămâne în arest

Unul dintre avocaţii fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, condamnat, joi, la cinci ani de închisoare cu executare, a declarat că sentinţa „este disproporţionat de severă" şi va fi atacată cu apel.

Avocatul Tiberiu Ban a declarat că sentinţa de joi a Tribunalului Cluj se bazează exclusiv pe declaraţia femeii de afaceri Aspazia Droniuc, „o probă prea puţin credibilă": „Soluţia de condamnare este una disproporţionat de severă în comparaţie cu alte condamnări pentru fapte de acest fel şi bazată exclusiv pe declaraţia Aspaziei Droniuc, aceasta fiind o probă puţin credibilă, cu atât mai mult cu cât Aspazia Droniuc este denunţătoare şi în cazul fostului primar Sorin Apostu. Nu există nicio altă probă, nici măcar din interceptări nu rezultă vinovăţia lui Bica. În plus, nu era fixată nicio dată pentru licitaţia privind mentenanţa stadionului, deci este puţin credibil că s-a cumpărat influenţă când nu era vorba de licitaţie. Apoi, Radu Bica nici nu avea atribuţii în sensul acordării contractului de mentenanţă sau a organizării licitaţiei, deci şi încadrarea juridică este greşită, pentru că nu poate fi vorba de mită".

Avocatul a adăugat că decizia de joi a Tribunalului Cluj va fi atacată cu apel, care va fi judecat de Curtea de Apel Cluj.

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj Radu Bica a fost condamnat, joi, la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, iar femeia de afaceri Aspazia Droniuc a primit un an şi zece luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită, decizia Tribunalului Cluj nefiind definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Cluj.

Femeia de afaceri Aspazia Droniuc, denunţătoare în acest caz, a fost condamnată la o pedeapsă de un an şi jumătate de închisoare cu executare. Avocatul lui Droniuc, Mircea Ilian, a refuzat să facă vreun comentariu vizavi de decizia instanţei. „Vreau mai întâi să citesc motivarea instanţei, pe urmă mă voi consulta cu clienta mea. Deocamdată, prefer să nu comentez sentinţa", a spus Ilian.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite