„Autismul nu este o ruşine“
0
A venit la Cluj pentru a le oferi fetelor sale, bolnave de autism, şansa de a se integra în societate. Mamă devotată şi profesoară de franceză la un liceu de prestigiu, vorbeşte deschis despre greutăţile celor bolnavi de autism.
Născută în Maramureş şi căsătorită în Piatra Neamţ, Izabela Baciu s-a mutat la Cluj în urmă cu patru ani, împreună cu întreaga familie, pentru ca fiicele sale, gemene, în vârstă de nouă ani, care suferă de autism, să fie mai aproape de terapeuţii de la Asociaţia Autism Transilvania.
„Fetele au fost diagnosticate cu această boală când aveau aproape trei ani. A fost un şoc, şi unul dureros, dar peste care am trecut de dragul lor. La Piatra Neamţ nu am găsit o soluţie pentru ca starea lor să se îmbunătăţească, aşa că am decis să ne mutăm definitiv la Cluj", explică Izabela Baciu.
Elevii săi, a doua familie
La început, Izabela recunoaşte că a încercat să ţină departe de cunoscuţi problemele pe care le aveau cele două fete. „Era un oraş nou, mă angajasem ca profesor de franceză la Colegiul Naţional «George Bariţiu», nu am vrut ca lumea să ştie despre aceste probleme. Compasiunea celor dragi din jurul tău e greu de suportat", spune femeia. O criză de epilepsie a Antoniei - una dintre gemene - a schimbat, însă, lucrurile. „Acel episod m-a dărâmat. Le-am spus colegilor, au aflat şi elevii mei. M-am gândit că, pentru a reuşi să schimbi ceva, fie că e vorba de idei preconcepute, fie de oameni şi de relaţionarea dintre aceştia, e necesar să-ţi asumi ceea ce eşti. Eu mi-am asumat greutăţile, am vorbit deschis despre ele, fără a stârni mila nimănui. Din «profa de franceză» nu m-am transformat în «săraca profă de franceză»", completează Izabela.
Starea de sănătate a celor două fetiţe s-a îmbunătăţit simţitor în ultimii patru ani, de când urmează terapia de comportament în cadrul Asociaţiei Autism Transilvania. „Acum, comunică mai mult cu cei din jur, au învăţat să-şi arate sentimentele. Sunt paşi înainte, de care nu pot decât să mă bucur", explică mama gemenelor. Femeia susţine că nu ar fi reuşit să facă faţă la toate încercările fără susţinerea familiei şi a prietenilor. „Am primit mult ajutor. Chiar şi din parte asociaţiei, care a suportat până la finele anului trecut jumătate din costul terapiei", adaugă profesoara. „Elevii mei au organizat chiar şi un bal mascat, prin care au strâns fonduri pentru terapia fetelor", mai spune Izabela.
Izabela spune că, de-a lungul anilor, a avut şi momente de deznădejde. „E firesc să fie aşa. Dar atâta bucurie pot oferi aceşti copii, încât se şterge amintirea tuturor greutăţilor. Autismul nu este o ruşine!", arată profesoara. „Vorbesc deschis despre viaţa mea, despre fete, pentru că încerc să-i determin şi pe alţi părinţi care se confruntă cu asemenea probleme să capete curaj şi să se deschidă. În fond, prin asta, îşi ajută propriii copii", încheie Izabela.
Ce-i place
Rar are câteva clipe de răgaz, însă de câte ori prinde ocazia citeşte. „Îmi sunt dragi scriitori ca Tournier, Camus, Marquez. Practic, pentru mine, cărţile au devenit un fel de refugiu", mărturiseşte profesoara. Crede că este omul potrivit la locul potrivit, prin vocaţia sa, de dascăl.
Ce nu-i place
Urăşte „altruismul de faţadă, de telenovelă". Nu-i înţelege pe oamenii care doar vorbesc, fără să aibă planuri, ţeluri, fără să acţioneze. „Nu-mi plac nici cei care mă cred proastă", adaugă Izabela Baciu.
Întrebări şi răspunsuri
Privind în urmă, este ceva ce aţi schimba în viaţă?
I.B.: Tatăl meu m-a învăţat să nu privesc niciodată în urmă, ci doar în viitor. Totuşi, ar fi un lucru. Dacă aş putea da timpul înapoi, aş începe terapia fetelor mai repede.
Cum vă vedeţi următorii, să spunem, 10 ani?
I.B.: Încerc să nu mă gândesc la asta, pentru că mă cuprinde frica. Voi fi tot alături de copiii mei, de familie. Marea mea dorinţă este ca fetele să devină adulţi independenţi. Altceva nu contează.
Profil
Născută: 25 noiembrie 1969, Vişeu de Sus, Maramureş.
Studii: Facultatea de Litere, secţia Franceză - Italiană, UBB Cluj.
Familie: Căsătorită, are trei copii
Se încarcă comentariile...
