Au parcurs 500 de kilometri pe bicicletă prin ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi ciclişti clujeni au pedalat câteva sute de kilometri în cadrul unei expediţii prin vestul Carpaţilor Meridionali. Ciclişti din Cluj, însoţiţi de colegi din alte oraşe din România, dar şi din Ungaria sau Germania, au parcurs câteva sute de kilometri săptămâna trecută, în cadrul a 12-a ediţii a „Romania Bike Tour”.

Cei 22 de participanţi au vizitat partea de vest a Carpatilor Meridionali. Diferenţa de nivel înregistrată a fost de peste 8.000 metri. Cicliştii au vizitat astfel Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, Cheile Corcoaiei, lacurile de acumulare Iovanu, Prisaca şi staţiunea Băile Herculane. "Bike Romania Tour 2010" a fost organizat pe cheltuiala proprie a participanţilor, neexistând sponsorizări.

„Înnoptarea s-a facut în corturi iar masa s-a servit cu mijloace proprii.  Tura a fost asistată de două autovehicule care au transportat bagajele mari pe rute ocolite. Acestea au fost conduse pe rând de participanţi, prin tragere la sorţi”, precizează director ul executiv al Clubului de Cicloturism Napoca (CCN), Radu Mititean, organizatorul competiţiei. Programul "Bike Romania" este derulat de CCN cu incepere din 1999, in fiecare an fiind vizata o alta zona din Carpaţii Româneşti.

În cadrul expediţiei s-au colectat informaţii GPS pentru corectarea şi actualizarea hărţilor existente.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite