Stiri din Cluj-Napoca

Cluj: Au traversat ţara pe biciclete

28 iulie 2009, 21:21 |  Autor: Cristian DOGARU  | 

Cluj: Au traversat  ţara pe biciclete

Cluj: Au traversat ţara pe biciclete

 

35 de elevi clujeni au parcurs pe biciclete aproximativ 800 de kilometri, din Cluj-Napoca până în Delta Dunării. Excursioniştii se vor întoarce la Cluj, sâmbătă, 1 august, după două săptămâni în care nu s-au despărţit de bicilete.

Membrii expediţiei pe biciclete, elevi ai Colegiului Unitarian „Janos Zsigmond” din Cluj, au ajuns la Tulcea marţi, 21 iulie. Pe traseu au avut grijă să se odihnească şi au făcut popasuri la fiecare zece kilometri.

Sunt însoţiţi de cinci maşini, pline cu provizii şi haine de schimb, şoferii având grijă pe şosele să le facă loc printre celelalte autovehicule şi să-i protejeze. Au dormit o noapte în Tulcea apoi s-au îmbarcat spre Delta Dunării, unde au stat trei zile. Nici în Deltă nu au abandonat bicicletele, parcurgând pe roţi traseul Sulina-Sfântu Gheorghe, pe malul marii.

„A fost extraordinar. Nu ne-am aşteptat să vedem zone practice neatinse de oameni”, a declarat Anita Szekely, unul dintre organizatori, fostă elevă a Colegiului Unitarian „Janos Zsigmond” din Cluj.

Vrem să lase jocurile pe calculator
Profesorul preot Zsolt Solymosi, organizatorul expediţiei, a precizat că unul dintre scopurile acestor “plimbări” este de a-i scoate pe copii la aer, de a-i scăpa de capcana calculatorului în faţa căruia petrec ore în şir cu diverse jocuri virtuale.


Citiţi mai multe mâine dimineaţă în cotidianul Adevărul
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole